spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Copil cu nevoi speciale, bãtut crunt si bãgat în spital

- Advertisement -

INUMAN… Un bãiat în vârstã de 7 ani, cu nevoi speciale, din Parpanita, a fost internat la Spitalul „Sf. Maria” din Iasi, în stare foarte gravã, dupã ce a fost bãtut de persoane necunoscute, chiar în incinta institutiei de învãtãmânt pe care o frecventa. Conducerea liceului a comunicat rudelor cã bãiatul s-a rãnit singur în urma unei cãzãturi, în timp ce se afla la ore, însã rudele cred altceva. Calvin este elev al Liceului Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iasi, la grupa pregãtitoare. De luni pânã vineri, minorul rãmânea cazat în cãmin, sub grija pedagogilor. Bunica lui bãnuieste cã tocmai unul dintre acesti pedagogi i-a bãtut nepotul, mai ales dupã ce a gãsit urme de sânge pe hainele cu care copilul stãtea în camerã. Desi incidentul a avut loc miercuri, Calvin a fost dus la spital abia joi, de cãtre o angajatã a liceului.

Suntem atât de asemãnãtori si totusi atât de diferiti! Pe stradã, sute de oameni trec pe lângã noi fãrã a ne atrage atentia, dar când întâlnim persoane care aratã altfel de cât ne-am fi asteptat sau care, pentru a comunica, folosesc semne pe care nu le întelegem, suntem tentati sã zãbovim mai mult asupra sansei pe care am avut-o de a ne naste sãnãtosi. Cei care stiu sã se bucure de ceea ce au trec mai departe, fericiti cã Dumnezeu a fost mai îngãduitor cu ei. Cei mai sensibili se gândesc la greutãtile semenilor mai putin norocosi, în timp ce o parte dintre trecãtori considerã cã dispretul lor trebuie afisat neapãrat pentru a-i pune pe „handicapati” acolo „unde le este locul”.

Vaccinul care i-a schimbat viata

Copiii care se nasc fãrã auz nu sunt deloc putini în România. Dacã bebelusii hipoacuzici nu primesc îngrijirea potrivitã în primele luni, sansele de a duce o viatã normalã scad treptat, spun specialistii. Calvin a fost norocos. Desi mama lui are probleme cu auzul, el s-a nãscut sãnãtos. Bunica lui spune cã pânã la vârsta de 2 ani a dus o viatã cât se poate de normalã. “L-am avut în Spania, cu mine. Eu l-am crescut de când era cât o lingurã. Cât timp a stat cu mine, nu a avut nicio problemã. Auzea când îl strigam si chiar începea sã vorbeascã, sã învete cuvintele. Totul s-a schimbat dupã ce i-am fãcut acel vaccin care se face copiilor pentru protejarea de boli. Avea doi ani. Dupã ce i-au fãcut vaccinul, si-a pierdut auzul. Nu a mai auzit deloc, iar încet-încet si-a pierdut si comunicarea. A fost o coincidentã stranie, care m-a speriat foarte tare pentru cã si mama lui a trecut tot prin asa ceva. Si ea si-a pierdut auzul, când avea un an si opt luni, tot din cauza acestor vaccinuri. În cazul ei, multã lume mi-a spus cã ar fi de vinã explozia de la Cernobîl, dar n-a fost asa. Nu vreau sã duc lupte cu industria asta farmaceuticã, dar ãsta e adevãrul. Fiica si nepotul meu si-au pierdut auzul dupã ce au fost vaccinati”, ne-a declarat Rodica Ilisanu, bunica bãiatului. Despre un copil cu probleme de auz se spune cã dacã ajunge la 7 ani si nu s-a intervenit nicicum pentru “construirea” auzului, creierul lui refuzã sã mai primeascã semnale dinspre urechi, chiar dacã se face un implant considerat salvator.

Bãtut cu bestialitate de nu se stie cine

Anul acesta, Calvin a fost înscris la grupa pregãtitoare a Liceului Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” din Iasi. De luni pânã vineri, copilul mergea la scoalã, alãturi de alti sapte copii de vârsta lui, cu aceleasi nevoi speciale. Dupã terminarea orelor, bãiatul mergea în cãmin, unde stãtea împreunã cu alti zece colegi de camerã, el fiind cel mai mic. Joi dupã-amiazã, acesta a fost internat la Spitalul “Sfânta Maria” din Iasi, cu buza spartã, un dinte crãpat si o plaga provocatã prin tãiere în interiorul obrazului drept. Incidentul avusese loc cu o zi în urmã, însã angajatii cãminului au considerat cã nu trebuie internat imediat. Abia a doua zi a fost dus si abandonat pe patul de spital. Dupã ce l-au internat, cei care erau plãtiti sã aibã grijã de el i-au sunat rudele, pentru a le anunta prin ce a trecut micutul. Ajunsã într-un suflet la Iasi, bunica copilului a încercat sã afle ce s-a întâmplat de Calvin a ajuns într-o stare atât de gravã la spital. De la clasa unde acesta învãta i s-a transmis cã bãiatul s-a împiedicat, a cãzut si s-a lovit la cap în timp ce se juca cu alti copii. Femeia nu a crezut una ca asta, asa cã a mers în camera de cãmin, pentru a vorbi cu ceilalti copii cazati acolo. Când a deschis usa a avut surpriza sã constate cã niciunul nu mai era în camera respectivã. „În camera aia stau 10-12 copii, de la clasa I pânã la clasa a IV. Când am ajuns în Iasi, toti colegii lui de camerã dispãruserã. Nu mai erau sus. Eu cred cã incidentul s-a întâmplat sus, la dormitor, pentru cã am gãsit sânge si pe sosetelele si pe pantalonii pe care nepotelul meu le purta cât timp stãtea în camerã”, ne-a mai declarat bunica lui Calvin.

Principalul suspect al rudelor, un supraveghetor

Femeia spune cã în desele vizite pe care le-a fãcut nepotelului în camera de cãmin a vãzut un comportament ciudat al celor care ar trebui sã aibã grijã de acesti copii cu nevoi speciale. “ De fatã cu mine, o doamnã care lucra acolo se rãstea tot timpul la copii. Tipa la ei, spunându-le “culcat, pune capul pe pernã, cã dacã nu te trântesc, te bat”. Fãceau militãrie cu acei copii. Mã gândeam cã dacã în prezenta mea au un asemenea comportament, nici nu vreau sã-mi imaginez ce fãceau când nu eram eu acolo. Într-o altã zi, când m-am dus sã-i duc nepotelului niste haine de schimb, am vãzut un bãrbat mai înalt, care am înteles cã e fiul unei asistente de la acel cãmin, cum îi bãtea în cap si în piept pe doi copii. Când am deschis usa, s-a speriat si repede i-a luat în brate. Mi-a spus cã asa se joacã el cu copiii. El este un fel de supraveghetor în acel cãmin. Noi bãnuim cã nepotelul a fost bãtut în camerã, de cãtre un supraveghetor, pentru cã i-am vãzut cu ochii mei fãcând asta cu alti copii. Le-am atras atentia atunci, dar nu mã gândeam cã se va ajunge aici. Nepotelul a fost internat cu plagã deschisã la unul dintre obraji. Avea o ranã foarte urâtã, ca si cum ar fi fost tãiat cu cutitul. Avea si un dintisor crãpat, iar buza era spartã. L-au bãgat în sala de operatie, pentru a-i coase acea ranã de la obraz. Si angajatii spitalului mi-au spus cã nepotelul meu a fost bãtut, cã rãnile suferite nu sunt de la o simplã cãzãturã. V-am contactat pentru cã vreau ca alti copii sã nu mai treacã prin asa ceva. Aceste ghemotoace de suflete, sunt si ei oameni, nu meritã sã fie tratati astfel”, a mai mai afirmat Rodica Ilisanu, bunica lui Calvin. În anul 2017, în România trãiau peste 23.000 de persoane surdo-mute, din care mai bine de 1.500 erau copii care aveau nevoie de un spatiu special de învãtare si de cadre didactice care sã le transmitã informatia pe întelesul lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.