IN MEMORIAM… Luna aceasta, pe 15 noiembrie, se împlineste un an de când profesorul Romeo Tãlmaciu a plecat dintre noi, un an în care cei care l-au cunoscut n-au încetat sã se gândeascã la el si sã-i simtã lipsa. Mâine, de ziua Mosilor de toamnã, în care sunt pomenite sufletele celor adormiti, familia profesorului Tãlmaciu va merge la Cimitirul Eternitatea, unde va avea loc o slujbã de pomenire. Alãturi de familie vor fi si prietenii si colegii de la Palatul Copiilor, institutie în care si-a desfãsurat activitate si unde a creat prima fanfarã de copii din România – Fanfara Rotaria.
“A trecut un an de când Romeo Tãlmaciu a lãsat în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut un gol ce nici timpul si nici cuvintele nu vor avea nicicând puterea sã-l umple. Un an de când familia, prietenii si învãtãceii Rotariei nu-l mai întâlnesc decât pe tãrâmul tainic al amintirilor. Un an de când nu-i mai cucereste pe cei din jur cu sarmul sau cu vorba-i mucalitã, dar plinã de cãldurã”, au transmis colegii profesorului Tãmaciu de la Palatul Copiilor.
De asemenea, acestia au spus cã dirijorul mereu în memoria colectivã: “un om special, plin de vitalitate, mereu preocupat de proiecte sau concerte mai apropiate ori mai îndepãrtate. Modestia nu-l locuia adesea, dar asta i se trãgea din rigoarea, dãruirea si profesionalismul celui ce stie cã face ceea ce i-a fost menit sã facã. Era departe de a dezarma, de a se da învins. Si-a iubit meseria si i s-a dãruit cu nesat. Dar, neiertãtor, timpul l-a rãpit grãbit, asa cum grãbite ne sunt, parcã, de o vreme, toate pierderile din dãscãlime. Romeo Tãlmaciu este al nostru, al vasluienilor, ne apartine si mai mult de când nu mai e printre noi. El este al nostru si suntem ai lui pentru cã am fost altfel câtã vreme l-am avut lângã noi. Romeo Tãlmaciu a avut douã inimi. Cea de-a doua – care nu l-a trãdat – a fost si a rãmas… Rotaria! Cu ea a trudit amar de vreme, dãruind Vasluiului faimã si recunoastere nationalã si europeanã. Fanfara si dirijorul erau pereche regalã. Dirijorul oferea unor suflete curate substanta nemuritoare a muzicii. Iar când prima inimã s-a oprit, a rãmas sã batã cealaltã, cu pulsul întristat de absenta Maestrului, dar în ritmul recunostintei, al sperantei si al reînvierii prin artã. Spectacolul a rãmas fãrã lumini, Maestrul si-a fãcut, din pleoape, cortina, dar noi… Noi sã ne facem timp, din vreme în vreme, sã lãsãm pãmântescul din noi si sã visãm. Sã ne purtãm gândul si pasii si sã privim acolo, pe scena celestã, spectacolul «Romeo Tãlmaciu si Rotaria lui»“.
