O alternativă la cartoful nelipsit din meniul românului ar putea fi yaconul, o rădăcinoasă gustoasă şi sănătoasă, adusă de pe continentul sud-american.
Yaconul s-a adaptat foarte bine la solul şi clima din România. O spune tânărul Florian Filip, pasionat de legumicultură, care cultivă exotica plantă de trei ani pe terenul său de la marginea Buzăului. Yaconul este o legumă foarte veche, provenită din munţii Anzi. Bună la gust şi foarte suculentă, Yaconul este o plantă dulce care seamă cu un cartof. Este folositoare pentru sănătate, în special pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus. ”Sunt oameni curioşi care m-au contactat, le-am dat tuberculi ca să guste şi multora le-a plăcut. Gustul e dulce zaharat, bun pentru diabetici pentru că nu intră în circuitul sanguin, benefic pentru flora intestinală”, spune Florian Filip, cultivator de yakon. Culturi experimentale de yacon au fost înfiinţate şi în grădinile Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură din Buzău, după ce specialiştii de aici i-au descoperit calităţile şi potenţialul de producţie. ”În primul rând tuberculii se consumă de la această plantă. Sunt gustoşi şi cu proprietăţi alimentare deosebite şi medicinale. O plantă la care se foloseşte şi partea aeriană pentru furajare”, explică cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru legumicultură. Yaconul seamănă cu un cartof dulce ca aspect. Pentru că este zemos şi dulce i se mai spune şi mărul pământului. Este folosit atât pentru beneficiile sale nutritive excelente cât şi pe post de îndulcitor natural. Yaconul stimulează organismul să întreţină probioticele ajutând astfel menţinerea unei bune digestii şi a unui colon sănatos. Este ideal pentru diabetici datorită conţinutului mare de inulină. Aceasta este o fibră solubilă pe care o găsim într-o varietate de vegetale. Aparţine unei clase de carbohidraţi numită Fructani, ceea ce înseamnă ca este alcătuită din molecule de fructoză specific legate împrenă pentru a preveni digestia în intestinul subţire. În loc să fie digerată, inulina ajunge în intestin, unde actionează ca un prebiotic. Prebioticele ajută la hrănirea şi sporirea numărului de bacterii bune din tractul nostru digestiv.
Citeste mai mult: adev.ro/q06570