BANI DE PARTID… Mocneste un nou scandal în Palatul Administrativ, mai precis la Consiliul Judetean. Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, a convocat o sedintã extraordinarã, pentru ziua de miercuri, având pe ordinea de zi mai multe puncte. Ascunse de ochiul public si trecute printre multe alte cifre de buget, se regãsesc unele sume care se acordã unor primãrii din judetul Vaslui, pentru situatii de necesitate. Printre acestea, comunele Hoceni si Pãdureni, care anul acesta au primit în mai multe rânduri sume foarte mari de la bugetul judetului Vaslui, dar si de la bugetul de stat, fiind a treia sau a patra rectificare la care cele douã UAT-uri primesc bani de la Buzatu. Banii alocati astãzi merg spre urmãtoarele comune: Bogdana – 100.000 lei, Hoceni – 400.000 lei, Pãdureni – 400.000 lei, Poienesti – 100.000 lei, Zorleni – 200.000 lei. Cum era de asteptat, ieri, în comisiile de specialitate, liberalii au explodat si au spus cã nu se poate sã dai la nesfârsit bani la aceleasi primãrii PSD, în timp ce primãriile PNL nu primesc niciun ban. Printre primãriile faultate la greu anul acesta de cãtre Buzatu, este cea de la Al. Vlahutã, acolo unde primarul Cojocaru a primit ieri somatii de la Trezorerie, pentru cã nu are bani sã vireze contributiile la stat!
Ca sã se apere, Dumitru Buzatu o scaldã si spune cã nevoile financiare reale ale primãriilor sunt mult mai mari, fiind estimate la peste 630 milioane lei, doar pentru anul 2020. Adicã, primarii cer multi bani, pentru tot felul de proiecte, iar CJ Vaslui îi ajutã cu cât poate. Însã, iatã, sunt în judet diverse primãrii, care nu sunt de la PSD!, si care nu primesc niciun ban, în timp ce primãriile conduse de apropiati ai presedintelui Buzatu primesc sume exorbitante, care i-ar face multumiti si pe primarii de orase. Pentru urmãtorii patru ani, 2020-2023, judetului Vaslui i-ar trebui, doar pentru sustinerea cheltuielilor curente si plata investitiilor începute, peste 1,2 miliarde lei, o sumã astronomicã.
Dezastru la Al. Vlahutã: nu mai sunt bani nici pentru salarii!
Anul trecut, într-o sedintã cu primarii, edilul comunei Bãlteni, Relu Brasoveanu atrãgea atentia asupra faptului cã nu mai are bani de salarii. Dumitru Buzatu a pãrut nemultumit de cererea primarului, însã a rezolvat solicitarea acestei primãrii. Acum, în prag de iarnã, comuna Al. Vlahutã, condusã de liberalul Dãnut Cojocaru, este în aceeasi situatie. “Ce sã vã spun? Am tot trimis adrese la Consiliul Judetean, am rugat colegii consilieri de la PNL sã tragã un semnal de alarmã asupra situatiei în care ne aflãm, dar nu am primit niciun leu. Cine si ce are cu oamenii din aceastã comunã, mi-e greu sã înteleg. Astãzi (marti, 29 octombrie, n.r.) am primit de la Trezorerie o adresã, prin care ni se atrage atentia asupra sumei de 400.000 de lei, privind viramentele la bugetul de stat pe ultimele douã luni. Nu mai avem în cont decât vreo 40.000 de lei, de unde sã plãtesc? Iatã, vine si iarna, nici bani de salarii nu mai avem, iar de la judet nu primim niciun ajutor. Numai la salarii, am avea nevoie de 250.000 de lei, pânã la finele anului. La început, ni s-a spus sã facem calculele cu salariile, cã ni se vor mai aloca sume pe parcursul anului, la rectificãri. Numai cã nu am primit deloc bani, nici în varã, nici în toamnã. Suntem disperati. Mai avem si un arierat de 50.000 de lei, situatia este foarte gravã”, atrage atentia primarul Dãnut Cojocaru. La fiecare sedintã, consilierii judeteni au fãcut amendamente, prin care cereau 100.000 sau 200.000 de lei pentru comuna Al. Vlahutã, însã de fiecare datã propunerile au fost respinse de tabãra consilierilor PSD-ALDE, pe motiv de “lasã, la sedinta viitoare…”. Vor fi lãsati sã moarã de foame angajatii primãriei Al. Vlahutã, doar pentru cã primarul este de la PNL? Vom afla astãzi ce tertip mai nãscoceste presedintele CJ Vaslui, pentru a fenta solicitarea acestei localitãti.