FRIG… Vremea s-a schimbat radical, anuntând primii fulgi de zãpadã. De ieri, la Vaslui s-a simtit o schimbare a vremii, pentru cã, spre searã, afarã erau 8-9 grade Celsius.
Temperaturile au scãzut seminificativ, iar ploile cuprind treptat aproape toatã tara. Administratia Nationalã de Meteorologie a emis o informare meteo valabilã începând de marti de la ora 14.00 pânã vineri la ora 10.00. Meteorologii anuntã vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitatii mixte mai ales în zonele deluroase. În intervalul 29 octombrie, ora 14.00 – 1 noiembrie, ora 10.00 vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul si nord-estul teritoriului, apoi în toatã tara. Se vor semnala precipitatii în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpatii Orientali si Meridionali, acestea vor fi predominant sub formã de ninsoare si se va depune strat de zãpadã, iar vântul va avea intensificãri temporare, spulberând zãpada. Intensificãri ale vântului se vor mai semnala si în regiunile estice, sudice si sud-vestice, amplificând senzatia de rece. În sudul si centrul tãrii, îndeosebi în zonele deluroase, trecãtor, vor fi precipitatii mixte. În dimineata zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precãdere în jumãtatea de nord a tãrii, precum si în zonele deluroase din restul teritoriului.