Guvernul va adopta, în ședința de luni, un proiect de hotărâre privind alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2, a anunțat premierul demis Viorica Dăncilă.
„Luni vom avea Hotărâre de Guvern referitor la achitarea facturilor PNDL. Aşa cum ştiţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunităţile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ţine cont de culoarea politică. Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL”, a anunțat, duminică, Viorica Dăncilă. Proiectul de hotărâre nu se află însă pe ordinea de zi a ședinței de luni, care urmează să înceapă la ora 11.00.
Un alt proiect improtant care ar putea fi pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului este cel referitor la majorarea salariului minim brut pe țară. Ministerul Muncii și Protecției sociale a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care majorează de la 1 ianuarie salariul minim brut pe țară la 2.262 lei, de la 2080 de lei în prezent.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.080 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2019, reprezentând 12,43 lei/oră, iar proiectul propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creștere de 8,7 % față de luna decembrie 2019.
Pe ordinea de zi a ședinței Executivului de luni se află, însă, aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic General al comunei Bârsana, judeţul Maramureş.
Un alt proiect de hotărâre discutat luni de Guvernul demis prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Corp nou DS+P+5E în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr.Pompei Samarian Călăraşi”.
Pe lista proiectelor care vor fi luate în discuție se află, și mai multe hotărâri privind închirierea unor imobile din domeniul public al statului: …https://www.romaniatv.net/viorica-dancila-sparge-pusculita-cu-fonduri-publice-luni-creste-salariul-minim-si-se-distribuie-fonduri-catre-primarii_495619.html