FINAL… Procurorii vasluieni au terminat cercetarea penalã în dosarul în care Costin Gabriel Ditã, un nemtean ajuns pe melegaurile vasluiene si-a mãcelãrit iubita si socrul. Tribunalul Vaslui îl va judeca pe bãrbatul acuzat de omor calificat, tentativã de omor calificat si viol. Individul a fost arestat dupã ce si-a mãcelãrit, la începutul lunii iunie, concubina si pe tatãl acesteia, un bãtrân în vârstã de 85 de ani. În urma loviturilor primite cu un topor, bãtrânul a decedat, iar fiica lui s-a ales cu rãni grave, fiind transportatã la spital, în stare criticã. Vecinii povestesc faptul cã individul, venit de putin de timp în Barbosi, fusese în timpul zilei, împreunã cu victimele sale, la niste rude, la un gratar, însã a fost dat afarã, dupã ce a început sã bea si sã vorbeascã urât. A doua zi dimineatã, i-a sunat pe cei cu care petrecuse, ca sã anunte mãcelul fãcut în timpul noptii. La fata locului, imaginea era terifiantã: bãtrânul era hãcuit si abandonat într-o baltã de sânge, iar fiica sa era rãnitã grav.
Cercetarea penalã a criminalului de 34 de ani din judetul Neamt, autorul unei crimei oribile în localitatea Barbosi, comuna Hoceni s-a încheiat. Dosarul a ajuns acum pe masa judecãtorilor Tribunalului Vaslui, cei care vor da si sentinta în acest caz. Individul din judetul Neamt a fost arestat dupã ce si-a mãcelãrit, la începutul lunii iunie, concubina si pe tatãl acesteia, un bãtrân în vârstã de 85 de ani. În urma loviturilor primite cu un topor, bãtrânul a decedat, iar fiica lui s-a ales cu rãni grave, fiind transportatã la spital, în stare criticã. Vecinii povestesc faptul cã individul, venit de putin timp în Barbosi, fusese în timpul zilei, împreunã cu victimele sale, la niste rude, la un gratar, însã a fost dat afarã, dupã ce a început sã bea si sã vorbeascã urât. A doua zi dimineata i-a sunat pe cei cu care petrecuse, ca sã anunte mãcelul fãcut în timpul noptii. La fata locului, imaginea era terifiantã: bãtrânul era hãcuit si abandonat într-o baltã de sânge, iar fiica lui încã se zbãtea între viatã si moarte. „Mai rãu ca în filmele de groazã”, asa descriu oamenii din Barbosi crima care a tulburat linistea unei întregi comune. Crima a fost descoperitã abia dimineatã, desi ea s-a petrecut în timpul noptii. La 112, o rudã a fost cea care a anuntat tragedia. La fata locului a fost gãsit bãtrânul în vârstã de 85 de ani, decedat, dar si fiica lui, de 41 de ani, într-o stare foarte gravã. Ambii cãzuserã victime peste noapte, concubinului femeii cu care convietuia de putin timp. Vecinii au sustinut, la acea vreme, cã în ziua de dinaintea crimei si a tentativei de omor, cu totii fuseserã la o rudã, la un grãtar. Acolo, tânãrul din Neamt a început sã bea si sã se comporte urât cu gazdele, de aceea a fost dat afarã din curte. Dupã ce s-au întors acasã, furios, bãrbatul a vrut, probabil, sã se rãzbune, astfel cã a pus mâna pe un topor si a lovit fãrã milã. Pe bãtrân l-a ucis, iar femeii i-a provocat rãni foarte grave. Rudele bãtrânului Dumitru Horciu si ale Cãtãlinei au venit într-un suflet la Bãrbosi, pentru a se ocupa de cele necesare. „Este o familie linistitã, de oameni seriosi. Bãtrânul, Dumitru, era om la locul lui. Cine s-ar fi asteptat la asa ceva, mai ales cã era si el bucuros, cã i-a venit fata acasã, sã-i fie sprijin la bãtrânete”, povestea, la data comiterii crimei, primarul Vasile Tabãrã. Cãtãlina se întorsese din strãinãtate, unde muncise în ultimii ani, pentru a se stabili, la Barbosi, la casa pãrinteascã. Tatãl sãu fiind în vârstã de 85 de ani si cu sãnãtatea subredã, a vrut sã îi fie sprijin la bãtrânete. L-a adus cu ea însã si pe Gabriel Constantin Ditã, cu care era într-o relatie de aproape 2 ani. Cel mai probabil, se cunoscuse cu individul în strãinãtate, unde femeia muncise cîtiva ani. „Ea a mai fost cãsãtoritã, dar nu a avut noroc. E fatã cuminte, muncitoare, dar a dat peste câte un nebun din acesta. Stim cã el, la grãtar, în ziua în care au fost invitati la rudele Cãtãlinei, a început sã bea si sã se dea mare, sã vorbeascã urât, sã înjure. Oamenii aceia i-au spus sã iasã afarã, iar Cãtãlina, supãratã cã el a început sã îI jigneascã pe tatãl ei, i-a spus cã nu vrea sã mai aibã de-a face cu el si sã plece din casa lor”, povesteau sãtenii. Peste noapte, bãrbatul a pus mâna pe topor si i-a lovit fãrã milã. Criminalul a dat dovadã de sânge rece mai ales cã, dupã ce l-a omorât pe cel care ar fi trebuit sã-i devinã socru, l-a învelit într-o pãturã. A continuat apoi cearta cu concubina sa si a lovit-o si pe ea cu toporul peste mâini si picioare.