spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

O stradă din municipiul Suceava va purta numele Tamara Buciuceanu Botez

- Advertisement -

O stradă din municipiul Suceava va purta numele „Doamnei comediei româneşti“, Tamara Buciuceanu Botez, plecată dintre noi săptămâna trecută, pe 15 octombrie.

Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că demersul său este făcut în semn de recunoștință pentru celebra actriță, care a locuit în municipiul al cărui „Cetățean de onoare” este, de 21 de ani.

„Avem două străzi cărora trebuie să le dăm nume, în cartierul Dealul Mănăstirii, realizat pentru tineri, la ieșirea din Suceava spre Botoșani, încât una din străzi va purta numele acestei îndrăgite artiste, iar cealaltă, a marelui chirurg Vasile Andriu”, a spus Ion Lungu.

Născută în 1929 la Tighina (Republica Moldova), Tamara Buciuceanu-Botez a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Ion Băltăteanu, în 1952, după ce își începuse studiile de actorie în 1948 la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași.

Dar înainte de a ajunge la Iași, Tamara Buciuceanu Botez a locuit în Suceava, acolo unde tatăl ei a fost profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” Suceava.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2019-10-23/O-strada-din-municipiul-Suceava-va-purta-numele-Tamara-Buciuceanu-Botez#ixzz63AqniGvq

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.