Un focşănean condamnat deja pentru înşelăciune a fost trimis din nou în judecată. Faptele reţinute în sarcina sa sunt tot de înşelăciune şi au fost comise în urmă cu aproximativ trei ani. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, focşăneanul de 37 de ani, în perioada aprilie 2016-martie 2017, sub pretextul că este preot şi are în îngrijire o fiică minoră, care suferă de o boală incurabilă şi trebuie supusă unor intervenţii chirurgicale, a solicitat ajutor oamenilor de bine şi a şi primit. Prejudiciul în dosarul în care va fi judecat acum pentru înşelăciune este de 200 de dolari după cum se arată în rechizitoriul procurorilor. De asemenea, în prezenta cauză, el a fost cercetat pentru mult mai multe fapte şi pentru un prejudiciu mult mai mare, dar în unele situaţii a intervenit împăcarea părţilor, iar în altele păgubiţii, majoritatea din străinătate, s-au lipsit de bani şi au renunţat la a face plângeri ori la a veni în ţară să dea declaraţii. Conform rechizitoriului, la audieri, falsul preot a recunoscut comiterea faptei de înşelăciune.
Bărbatul nu este la prima abatere. El a intrat prima dată în atenţia opiniei publice şi a anchetatorilor în anul 2015, atunci când reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei trăgeau un semnal de alarmă cu privire la faptul că se recomandă a fi preot în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei şi solicită diverse sume de bani, folosindu-se de numele instituției. Ulterior, poliţia a început o anchetă, iar în martie 2017, tânărul a fost şi reţinut. Anchetatorii spuneau la momentul reţinerii că prejudiciul total a fost de aproximativ 27188,93 lei. “Cu ocazia investigațiilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada octombrie 2015 – februarie 2017, un bărbat din municipiul Focșani ar fi apelat un număr de 35 persoane din țară și din străinătate. Sub pretextul că ar fi fost preot și pretinzând că ar avea o fetiță grav bolnavă, acesta ar fi solicitat sume importante de bani, o parte din acestea fiind trimise prin serviciile de transfer rapid, prejudiciul total fiind de aproximativ 27188,93 lei”, transmiteau poliţiştii vrânceni la momentul reţinerii din 2017 a focşăneanului. …https://monitoruldevrancea.ro/2019/10/22/fals-preot-trimis-din-nou-in-judecata-pentru-cersetorie-in-numele-fiicei-imaginare/