„Dosarul nu s-a închis, deși, în cazul autorului, urmează să fie clasată fapta, după moartea lui”, au precizat suse din Parchetul General.
În acest moment, susțin oameni ai legii, sunt verificate locurile în care a fost Johannes Visscher, de-a lungul anilor și sunt verificate alte fapte repronbile ce ar fi putut să le comită, pe teritoriul României.
Concret, polițiștii și procurorii de la Parchetul General verifică posibilii complici ai oribilei fapte, în contextul în care informațiile intrate îm posesia anchetatorilor indică și alte fapte de pedofilie comise de cetățeanul olandez.
Ancheta se desfășoară în cooperare cu autoritățile olandeze. De altfel, la scurt timp după sinuciderea pedofilului, procurorul general interimar Bogdan Licu a spus că „există suspiciuni că activitatea infracțională a individului s-a derulat pe mai multe județe”, iar anchetatorii încearcă acum să identifice locurile în care a mai fost bărbatul și să stabilească dacă a mai avut complici …https://evz.ro/complicii-pedofilului-olandez-acuzat-de-crima-cautati-in-toata-tara.html