Doi călători din autobuzul 30b s-au plesnit reciproc luni dimineața. Întâmplarea s-a petrecut în jurul orei 07:10, când autobuzul plin de lume a ajuns în zona Gării.
Mulți oameni au urcat în acea stație și încercau să-și facă loc printre ceilalți pasageri. Un individ nervos, cu o geantă de voiaj în mână, a intrat pe ușa din spate și a început să o certe pe o femeie, spunându-i să se decidă dacă stă pe loc sau înaintează pentru ca și el să poată trece mai în față. Femeia se oprise în dreptul scaunului pe care stătea cel mai probabil soțul ei, după cum spun martorii.
Femeia, împăciuitoare, simțind că e sămânță de scandal, i-a făcut loc, însă bărbatul scandalagiu nu a mai avut cum trece, autobuzul fiind ticsit de oameni.
Nervos pentru că soția i-a fost jignită, bărbatul de pe scaun l-a apostrofat pe individ. Acesta i-a răspuns urât, iar cel pe scaun s-a ridicat și l-a plesnit cu putere peste cap. După un alt schimb dur de replici, peste capetele altor călători care erau între ei, și scandalagiul l-a pocnit pe soțul protector peste cap.
Ceilalți pasageri nu au intervenit, iar șoferul nu a observat ce se petrecea în spatele autobuzului. Amenințările au continuat, cei doi spunând că se vor bate când vor coborî într-o stație.
Cel mai probabil, imagini au fost surprinse de camerele video instalate în mijlocul de transport în comun cu numărul de parc 1937 și numărul de înmatriculare IS 11 UKN. …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bataie-in-autobuzul-30b-la-7-dimineata-doi-calatori-s-au-luat-la-palme–232439.html