spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Senatorii bat record după record: Peste 100 de legi adoptate tacit într-o singură zi. Inclusiv uniunea persoanelor de același sex, grilă de salarizare minimală, obligații pentru construcții, schimbări la Codul Penal și Codul Fiscal

- Advertisement -

După ce la începtului lunii nu mai puțin de 22 de proiecte de lege au fost lăsate pentru adoptare tacită de către senatori, acum au trecut fără dezbatere peste 100 de proiecte, care vor fi transmise astfel, fără modificări, deputaților. Printre acestea se numără zeci de ordonanțe de urgență, modificări la Codul Penal și Codul Fiscal, introducerea unei grile de salarizare minimală, noi obligații pentru constructuri și locatari sau stabilirea dreptului persoanelor de același sex de a forma o uniune consensuală. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. La ultima ședință de plen a Senatului, din 16 octombrie, pe ordinea de zi a s-au aflat 120 de proiecte legislative care trebuiau dezbătute și votate și un proiect de lege organică care trebuia doar votat. Dintre acestea, nu mai puțin de 103 proiecte aveau termen de adoptare tacită data de vineri, 18 octombrie. După cum a relatat Profit.ro, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a reușit să treacă, miercuri, de votul senatorilor nu mai puțin de 8 proiecte de legi, pe care le-a depus anterior în calitate de senator, dar apoi senatorii PSD și UDMR nu au mai asigurat cvorum pentru discutarea altor proiecte. Înainte de a vota proiectele ministrului, majoritatea s-a asigurat însă că este respins un proiect de lege inițiat de USR privind alegerea primarilor în două tururi și este votat un proiect al senatorului PSD Șerban Nicolae, privind semnătura electronică, inițiative care aveau ca termen de adoptare tacită tot data de 18 octombrie. Prin urmare, având în vedere că senatorii nu s-au mai reunit ulterior pentru o nouă ședință de plen, din ordinea de zi 101 proiecte legislative au fost adoptate tacit. La acestea se adaugă alte 14 proiecte adoptate tacit la aceeași dată și pentru care comisiile nu au întocmit rapoarte sau le-au întocmit cu întârziere pentru a mai fi incluse pe ordinea de zi. În total, 115 proiecte de legi sunt considerate adoptate tacit de către senatori la data curentă. …..https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/senatorii-bat-record-dupa-record-peste-100-legi-adoptate-tacit-intr-singura-zi-inclusiv-uniunea-persoanelor-acelasi-sex-grila-salarizare-minimala-obligatii-constructii-schimbari-codul-penal-codul-19146150?utm_source=adevarul&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.