LANSARE DE CARTE… Am în fatã un volum masiv, de 608 pagini, format academic, o carte grea la propriu si la figurat. Este rodul colaborãrii unor cercetãtori legati într-un fel sau altul de aceastã comunã. Sã le citãm numele: Gelu Corneanu, coordonator, Sergiu – Constantin Enea, Vasile Ofileanu, Cornel Horghidan, Florin Buraga, autori, Dumitru Boghian, Marius Chercu, Constantin Crãescu, Ciprian-Cãtãlin Lazanu, Elena Rotaru, Costel Rotaru, Ionel Tifrea, Sorin Vânã, colaboratori. Acest grup de tineri cercetãtori s-a bucurat de sprijinul generos al primarului Florin Ionel si, totodatã, prin ceea ce au scris ilustreazã noile tendinte din istoriografia româneascã, eliberatã de influentele trecutului, fiind cu totul departe de vremea lui Mihail Roller, acel sinistru asa-zis istoric, adus în bagajele armatei sovietice de la Moscova. Totodatã, în paginile realizate de autori ne impresioneazã caldul sentiment al atasamentului valorilor locale, de pretuire a înaintasilor. Subliniem aceste elemente deoarece se detaseazã de pozitia unor istorici de genul lui Lucian Boia, care neagã valorile nationale, undeva pe linia lui Roller.
Dan RAVARU
De fiecare datã când am bucuria unei întâlniri cu o nouã monografie, în mod reflex, îmi amintesc înteleptele spuse ale lui Nicolae Iorga: “Nu vom avea niciodatã o adevãratã istorie a României pânã nu vom avea o istorie a fiecãrui sat, a fiecãrei comune, a fiecãrui oras“, spuse pe care le repet de fiecare datã. Într-adevãr, studiul minutios si pertinent al fiecãrei localitãti poate lumina aspecte tratate superficial, afirmatii pe care le reluãm uneori fãrã spirit critic, nu realizãm cã au fost fãcute în lipsa unui instrumentar stiintific adecvat, dar în timp au intrat în mentalul colectiv. Cunostintele mele despre Tãcuta au începuturi firave, dar s-au împlinit acum întrutotul. Mai întâi am auzit despre aceastã localitate de la poetul Ion Iancu Lefter, care îmi vorbea despre peisaje cu totul remarcabile, despre sate la marginea pãdurilor si despre o luminozitate aparte a zonei. Cele afirmate de el le-am regãsit undeva în creatiile pictorilor locali, Dan Balan din Dumasca, sau în creatiile fratilor artisti plastici Emil si Aurel Anitei din Mircesti. Apoi, am fost preocupat de muzeul sãtesc, care acum, conform unei boli specificã românilor, pe care am putea-o numi “schimbitã”, a devenit “colectie”. L-am vizitat de mai multe ori împreunã cu musafiri din tarã sau din strãinãtate, de exemplu o delegatie de pictori din Albania. La fel, am însotit “claca”, exceptionalul spectacol coregrafic din Tãcuta, la numeroase competitii artistice. Îmi amintesc un episod amuzant, care putea sã aibã urmãri cel putin neplãcute. Unul dintre texte era cântat pe melodia unui cântec din timpul ultimului rãzboi, fãcând parte din folclorul interzis: “cu trei mere-ntro basma/Am ajuns la Moscova”. Un activist de partid a observat acest element, dar în urma unei discutii amiabile s-a trecut mai departe. Mai remarcãm faptul cã, alãturi de cel din Grumezoaia-Hoceni, Muzeul Sãtesc din Tãcuta este cel mai vechi din judet. Mai mentionez colaborãrile cu profesorul Ion Bobu în realizarea unor activitãti artistice, aniversarea atestãrii documentare a satului Dumasca si faptul cã am scris despre poetul erou Vasile Mitru în volumul “Pe aici nu se trece/Asa-i al nost’ consemn”. Ca o observatie de ordin general, remarc drept o notã de originalitate a monografiei existenta unui numãr mare de autori. Initiativa a fost întrutotul binevenitã deoarece atunci când existã un singur autor, cu voia sau fãrã voia acestuia, specializarea sa se resimte în structura lucrãrii. Am scris si eu monografii si stiu cât este de greu ca în structura lucrãrii sã se regãseascã echilibrat toate domeniile abordate.
Satele comunei Tãcuta, prezentate sub forma unor micromonografii
În monografia comunei Tãcuta, observãm tocmai acest echilibru al contributiilor fiecãrui autor conform domeniului sãu de cercetare. Autorii mai precizeazã faptul cã s-au concentrat asupra evolutiei comunei pânã imediat dupã ultimul rãzboi, evenimentele mai apropiate de noi în timp fiind prezentate tangential. Prima sectiune a monografiei ne prezintã cadrul geographic, adicã pãmântul care a fost gândit de strãmosii nostri îndepãrtati drept <mamã> a tot ceea ce s-a ivit mai târziu. De aici termenul de Magna Mater pentru Terra sau Geaa, ca izvor al vietii. Urmeazã în monografie date de o mare acuratete stiintificã despre flora si fauna zonei, cu referinte si la o grãdinã botanicã de la Protopopesti. Cercetãrile arheologice ocupã o mare parte din economia lucrãrii, date fiind numeroasele descoperiri la început întâmplãtoare, urmând apoi investigatiile stiintifice, una dintre acestea concentrându-se pe Dealul Miclea, un punct deosebit de interesant prin succesiune de culturi descoperite între care impresioneazã, ca de obicei, cea cunoscutã sub numele de Cucuteni. Satele componente ale comunei sunt prezentate sub forma unei adevãrate micromonografii pe baza documentelor din epoca medievalã, atâtea cât s-au mai pãstrat. Stim cã vicisitudinile istoriei noastre au dus la distrugeri si în acest domeniu, Iacov Antonomici amintindu-ne între altele, de faptul cã tãtarii confectioneau opinci “foarte elegante” din hrisoavele noastre înscrise pe pergament. Totusi, în zonã s-au pãstrat destule mãrturii care au permis cercetãtorilor sã urmãreascã în timp istoria localã, mai ales sub raporturile legate de proprietatea asupra pãmântului. Mentionãm si consemnarea participãrii locuitorilor comunei la marile evenimente nationale si modul în care s-au potrivit regimului comunist, mai ales în perioada dramaticã a colectivizãrii. Cum era si firesc, istoria învãtãmântului din comunã este prezentatã cu minutiozitate, apoi sunt subliniate realizãrile acestuia. Interesant este cã autorii privesc cu luciditate si sinceritate situatia actualã, care nu este deloc încurajatoare. Tot în acest orizont al sinceritãtii sunt subliniate si aspectele locale legate de marea dramã contemporanã a românilor, pãrãsirea tãrii de milioane de locuitori, în special de cãtre tineri. Niciodatã în istorie, nici în timpul mongolilor lui Batu-Han, nici în timpul invaziilor tãtãrãsti, turcesti sau rusesti, românii nu si-au pãrãsit tara într-o poportie atât de mare. Sã sperãm, totusi, în unele îndreptãri în viitor, iar studiul istoriei locale si a valorilor legate de acestea pot fi un sprijin. Dupã aprecierile de ansamblu, îmi permit o singurã observatie. Întotdeauna, prezentarea obiceiurilor populare, a costumului popular, a obiectelor de interes etnografic sau de artã popularã este însotitã de imaginile acestora în mod obligatoriu. Probabil, la tipografie s-au rãtãcit unele imagini, oricum, având în perspectivã un album privind muzeele sãtesti, astfel, vom corija aceastã defincientã. În încheiere, îmi permit sã relatez un episod pe care îl consider exemplar. Nu cu mult timp în urmã am fost vizitat la birou de o persoanã care s-a prezentat drept electrician care lucreazã de zece ani în Germania. Auzise despre o lucrare a lui Costin Clit si despre volumul meu “Cartea întâia a Racovei”, ambele scrieri cu referintã la satul sãu natal, Hârsova. Dorea sã le citeascã, dupã mãrturisirea sa, fiindcã “vreau sã stiu de unde sunt si cine sunt”. Cei din Tãcuta, parcurgând paginile monografiei, vor sti pe deplin de unde sunt si cine sunt.
