Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a propus de curând schimbarea tarifelor de la 1 ianuarie din cursul anului viitor. Ce trebuie să știe clienții de al Digi, Orange și Vodafone? Propunerea făcută de ANCOM a surprins pe toată lumea. Iată anunțul oficial al lui Sorin Grindeanu!
Digi, Orange și Vodafone: Tarifele convorbirilor telefonice se vor schimba
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a anunțat, în cursul zilei de vineri, faptul că a dezbătut și adjudecat un subiect mult discutat. Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a făcut anunțul oficial care arată că tarifele maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile vor fi reduse. Acest lucru va putea fi posibil până la data de 1 ianuarie 2020. În acest context, practicarea unui tarif de 0.76 eurocenți pe minut pentru apelul la puncte mobile va fi cu 10% mai mic decât nivelul pe care îl atinge la momentul acesta.
”ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic faţă de nivelul actual. Ne aşteptăm ca această reducere să se reflecte şi în tariful pe care îl plăteşte fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile” …https://playtech.ro/2019/digi-rcs-rds-orange-vodafone-tarife-pret-scadere-1-ianuarie-2020-ancom/?+HP