INCREDIBIL… Un executor judecãtoresc aruncã bomba la Bârlad. 70% din banii alocati pentru despãgubiri la soseaua de centurã revin unei firme administrate de controversatul interlop, prieten al politicienilor si polistilor din Bârlad, Marius Ion Cordas, zis Bebe. Acesta încaseazã 1,6 milioane de lei, dintr-un total de 2,2 milioane de lei pentru un teren de 2,3 hectare. Reamintim cã acest interlop este implicat în tot soiul de activitãti infractionale, de la clonare de carduri, cãmãtãrie, pânã la corupere de înalti oficiali ai statului. FBI a poposit în Bârlad pentru a destructura aceastã retea sprijinitã de politisti si politicieni, dar nu a reusit. Prejudiciul creat în tãrile unde au clonat cardurile este impresionant: 40 de milioane de dolari. Ancheta DIICOt bate, însã, pasul pe loc, iar Cordas a trecut la spãlarea banilor. Vremea Nouã a scris despre investitiile lui la strandul municipal din Bârlad, unde a cooptat-o si pe sotia unui politist care la acea vreme pãrea incoruptibil. Este vorba despre seful Investigatiilor Criminale, Cãtãlin Bejinariu. Oficial acesta apare cã a împrumutat 25.000 de euro de la interlop, desi anchetatorii DNA vorbeau de 50.000 de euro. Acum apare o altã afacere prin care acesta spalã banii: exproprierile! Dintr-un foc acesta se face cu bani albi, în valoare de 1,7 milioane de lei, dupã ce învârte imobile si terenuri printr-o firmã condusã, la un moment dat, de o bãtrânicã de 96 de ani. Pe aceastã firmã face tot felul de manevre. Trece terenurile din extravilanul localitãtii, în intravilan, apoi majoreazã capitalul firmei. În final, coopteazã alti actionari si uite cum apar banii albi. Toate aceste manevre se fac în numele si cu acoperirea proptelelor politice si nu numai. Protejatul lui, cãruia îi împrumutã bani, ajunge sef la Politia din Vaslui. Iatã cum un individ care trebuie sã stea la puscãrie, face afaceri cu statul sub protectia PSD si cu consultantã gratuitã de la politisti.
În mediul online, o postare a executorului judecãtoresc Alin Silitrã din Vaslui este o adevãratã sursã de informatii pentru DNA, DGA si alte institutii de urmãrire, în special cea a spãlãrii banilor. Acesta aratã cum din totalul banilor alocati de statul român pentru exproprieri, 70% ajung în mâinile interlopilor care au legãturi cu politisti si politicieni din Bârlad „Posibilã fraudã, între 1,5 si 2 milioane de lei – fonduri europene sau, cel putin, gravã neglijentã si incompetent crasã, la nivel guvernamental. Prin hotãrârea nr. 637/2019 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privatã care constituie coridorul de expropriere al lucrãrii de utilitate publicã de interes national <<Varianta de ocolire Bârlad>>, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I nr. 721 din 02 septembrie 2019, în vigoare de la datã publicãrii, Guvernul României aprobã declansarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privatã care constituie coridorul de expropriere al lucrãrii de utilitate publicã de interes national <<Varianta de ocolire Bârlad>>, situat pe amplasamentul prevãzut la art. 1, aflate pe raza localitãtilor Bârlad, Zorleni si Grivita, din judetul Vaslui, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Nationalã de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.”, scrie Alin Silitrã.
Lista cu surprize! “Bebe” Cordas, prietenul politistului Bejinariu, care a ajuns sef de politie cu ajutorul PSD-ului, se alege cu aproape 1,6 milioane lei
Executorul Silitrã mai aratã cã, totodatã, se aprobã lista cuprinzând imobilele proprietate privatã supuse exproprierii lista proprietarilor si a altor titulari de drepturi reale ale cãror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, precum si sumele individuale aferente despãgubirilor estimate de cãtre expropriator pe baza raportului de evaluare întocmit, având în vedere expertizele întocmite si actualizate de camerele notarilor publici, potrivit anexei nr. 2. (foto). Si aici apar problemele: „Studiind anexa nr. 2, observãm cã dintr-un total de 108 imobile, situate pe raza UAT-urilor Bârlad, Grivita si Zorleni, pentru exproprierea cãrora s-a alocat suma totalã de 2.279.223 lei, cea mai mare parte a sumei în cauzã (2.051.920 lei) este alocatã singurelor trei imobile din Municipiul Bârlad, de pe listã, iar dintre acestea trei, cei mai multi bani (1.571.335 lei) sunt primiti de cãtre S.C. KIDCOR IMPEX – S.R.L., societate care a încheiat anul 2018 cu total active raportate la A.N.A.F. în valoare de doar 256.784,00 lei (de unde întrebarea fireascã – pentru ce bun/drept patrimonial poate primi mai bine de 1,5 milioane de lei o societate care are în patrimoniu bunuri care valoreazã putin peste 250.000 de lei – adicã de sase ori mai putin si care e administratã de omul de afaceri Cordas Marius Ioan, zis Bebe, de al cãrui nume au fost legate, de-a lungul timpului, acuzatii de cãmãtãrie, fraude informatice si legãturi dubioase cu sefi din I.P.J. Vaslui?”, mai scrie Alin Silitrã.
Cum se spalã banii! Bãtrânã de 96 de ani scoasã în fatã
Executorul judecãtoresc are perfectã dreptate. Conform datelor înscrise la Registrului Comertului Vaslui, administratorul firmei care primeste aproape 70% din banii alocati de stat pentru expropriere este nimeni altul decât “curatul” om de afaceri, care se ocupã de carduri clonate, Bebe Cordas (Marius Ioan Cordas). Si pentru ca totul sã fie în ceatã, firma este detinutã de o femeie de 96 de ani din Blãgesti, Pachita Ursu, care dupã ce a suspendat activitatea firmei o perioadã lungã revine în fortã, cooptând administratori si actionari. Mai întâi, în 2015 îl coopteazã ca administrator în firmã pe Bebe Cordas si schimbã obiectul de activitate: de la comert prin magazin, la tratarea si eliminarea deseurilor. Douã luni mai târziu face o achizitie imobiliarã (terenul cu pricina) si mãreste capitalul social cu 14.000 de lei. Doi ani mai târziu bãtrâna Pachita, de 96 de ani, mai coopteazã un actionar si procentele de 100% pe care le detinea aceasta se împart în douã. Jumãtate rãmân la ea, jumãtate la un bârlãdean, de data asta în floarea vârstei, Alcan Ionel Costel. Acesta vine la rându-i cu 14.000 de lei, dublând capitalul social. Ciudat este cã miscãrile de actiuni si active se produc în perioada fierbinte când Cordas scotea banii din bancomate si îi împãrtea cu dãrnicie la toatã lumea, chiar sub nasul investigatorilor FBI veniti la Bârlad. Fix în 2015 si seful de Serviciu Criminalisticã al Bârladului, Cãtãlin Bejinariu, apãrea în declaratia de avere cu bani împrumutati de la Cordas. Iatã si evolutia cifrelor de afaceri ale firmei administrate de Cordas (mentionãm cã pânã la acea datã, de la înfiintare, firma a avut cifrã de afaceri zero). În 2016, cifra de afaceri este de 13.500, în 2017 de 18.000 lei si în 2018 prin firmã se ruleazã 3.880 de lei. Dacã în 2016 si 2017 sunt banii introdusi ca si capital social, iatã cã în 2018 apare o cifrã de afaceri de 3.330 de lei. Probabil or fi “dobânzile” încasate de Cordas de la politistul Bejinariu, în contul banilor împrumutati! La final si executorul judecãtoresc se întreabã: „ÎNTREBARE!!! În ce se traduce rãspunderea asumatã de cãtre Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.I.R. pentru nerealitatea datelor înscrise în lista imobilelor expropriate, respectiv pentru eventuala lipsã de corectitudine a datelor care au stat la baza stabilirii acestora, care dacã nu denotã doar gravã neglijentã si crasã incompetentã, la nivel înalt, e posibil sã creeze aparentã de legalitate cu care ar putea fie drapatã o fraudã din bani publici (europeni), de cel putin 1,5 milioane de lei, care ar urma sã ajungã pe mâna unor personaje care au fãcut obiectul unor relatãri de presã ca cele de mai jos!?”