Elevii anunță că nu sunt de acord cu încercarea lui Liviu Pop de a modifica legea educației astfel încât anul școlar să înceapă în fiecare an în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni. “Asistăm la o modificare nefundamentată, care nu sosește în beneficiul elevilor, întrucât soluția optimă este, într-adevăr, ca anul școlar să aibă o structură fixă, prevăzută în lege, însă data începerii cursurilor ar trebui să fie 1 septembrie”, spune Consiliului Național al Elevilor.
Săptămâna trecută, în comisia de învățământ din Senat, s-a votat proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului școlar, astfel încât acesta să aibă o structură fixă, iar cursurile să înceapă în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni.
Consiliul Național al Elevilor susține introducerea unei structuri fixe a anului școlar, însă cu începere pe 1 septembrie, pentru a se finaliza la 1 iunie. “Calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut”, susțin elevii.
Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor: “În cadrul comisiei de învățământ, știință, tineret și sport, s-a dezbătut proiectul legislativ depus de către senatorul Liviu Marian Pop pentru modificarea structurii anului școlar, astfel încât acesta să aibă o structură fixă, iar cursurile să înceapă în a doua săptămână din septembrie, în ziua de luni.
Deși Consiliul Național al Elevilor s-a opus cu vehemență acestei măsuri nefundamentate, iar reprezentantul elevilor a fost prezent în cadrul comisiei, politicienii au ignorat punctul de vedere al elevilor și au votat această măsură nefundamentată.
Obiectivul structurii reprezentative a elevilor din România, pentru următoarea perioadă, este să blocheze această măsură populistă până ca ea să fie inclusă în actuala Lege a educației naționale.
Recent, domnul senator Liviu Pop a depus în Parlamentul României o inițiativă de modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011, în care este specificat faptul că, anual, cursurile anului școlar încep în a treia zi de luni din septembrie, anul școlar având, astfel, o structură fixă, care, conform expunerii de motive, vine la întâmpinarea necesității unei stabilități pentru elevii din sistemul preuniversitar de învățământ. …https://www.romaniatv.net/structura-anului-scolar-se-schimba-ce-se-intampla-cu-vacantele-scolare-examenele-si-zilele-libere_493047.html