ENET se află oficial în insolvență, după ce magistrații Tribunalului Vrancea au admis solicitarea Primăriei Focșani. Magistrații au stabilit ca administrator judiciar pe practicianul Ștefan Bordea, care va controla deciziile luate de conducerea societății ENET, respectiv dreptul de conduce activitatea sau de a administra bunurile. Administratorul judiciar va avea un onorariu de 15 mii lei lunar/net dar și „un onorariu de succes de 5 % din sumele ce se vor distribui în cursul procedurii”.
Intrarea în insolvență era ultima soluție pentru a salva producătorul de energie termică în sistem centralizat din municipiu și a asigura căldură și apă caldă pentru locuitorii Focșaniului. S-a ajuns în această situație din cauza datoriilor istorice acumulate către Fondul de risc al Ministerului Finanțelor Publice pentru credite cu garanția statului pentru plata combustibililor achitate în locul ENET și la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Aceste datorii generează penalități imense și care afectează situația financiară a acestei societăți. Totalul datoriilor acumulate de ENET depășește 120 milioane lei, din care mare parte o reprezintă penalitățile acumulate în timp.
Ori, în cazul declanșării procedurii de insolvență, cei de la Fisc nu vor mai putea bloca toate conturile societății astfel încât banii plătiți de focșăneni pentru serviciile primite vor ajunge la ENET, nu în contul datoriilor istorice. De altfel, soluția procedurii de insolvență și restructurare a datoriilor societății, după modelul de la Hidroelectrica, a fost agreată de toate părțile implicate. …https://monitoruldevrancea.ro/2019/10/05/enet-a-intrat-in-insolventa-de-ce-este-asta-un-lucru-bun/