spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Se declanșează isteria națională. 15 octombrie devine zi de importanță națională

- Advertisement -

Fiecare român va putea să compare prețurile tuturor alimentelor din România, de acasă, din fața unui calculator.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu a anunțat faptul că, începând cu data de 15 octombrie, românii vor putea compara prețurile la 30.000 de sortimente, expuse la vânzare în România.

„Comparatorul preţurilor pentru alimente va fi lansat pe 15 octombrie. El este similar cu comparatorul pe carburanţi pe care l-am lansat în iunie şi care a mers bine. Similar în ce sens? Soluţie tehnică identică, deci poate fi accesat atât de pe un desktop, un laptop, cât şi de pe un telefon mobil prin intermediul unei aplicaţii care poate fi descărcată. Consumatorii vor putea să compare preţul unui coş de produse, deci produsele care îi interesează pe ei le bagă într-un coş şi pot să compare preţul la orice magazin din oraş – orice magazin din ţară, dar o să îi intereseze bănuiesc oraşul în care locuiesc. Vor fi toate magazinele, de asta este un proiect foarte complicat, pentru că sunt prinse toate magazinele lanţurilor prezente în România şi care acoperă peste jumătate din vânzările de produse alimentare din ţară şi, de asemenea, avem toate produsele. Deci, toate magazinele şi toate produsele. În total avem 30.000 de sortimente care sunt prezente în acest comparator de preţuri. Omul îşi alege din cele 30.000 de produse care îl interesează şi le pune în coş”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres.

Platforma de comparare a prețurilor a fost realizată de o firmă de specialitate, la comanda Consiliului Concurenței, și a costat 1.42 milioane lei, și va avea multiple motoare de căutare. …https://evz.ro/veste-buna-pentru-romani-pe-15-octombrie-intra-in-vigoare.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.