spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

A născut la 16 ani. Surprins, bunicul a anunțat Poliția!

- Advertisement -

Situația mamelor minore nu mai reprezintă de mult un tabuu în societatea noastră, cu toate acestea, familiile tinerelor ajung în impostaze mai puțin plăcute din care nu știu cum să iasă. Așa s-a întâmplat și în cazul unui domn de 65 de ani din Paltin, pe nume Ștefan C. care, de aproximativ o săptămână nu mai are liniște. Motivul: nepoata de 16 ani care a adus pe lume un băiețel. „Familia băiatului nu ne dă pace, zice că o vrea cu tot cu copil! Eu am o grămadă de treburi pe cap, să vină poliția, să vină Protecția Copilului și să îmi spună exact: o ia, sau mi-o lasă. Eu am aflat că este însărcinată atunci când i-a venit sorocul, ca să zic așa. Vinerea trecută am scos-o din spital, și de atunci nu-mi dă pace mama băiatului. Băiatul, R.P. este din Nereju, dar, cu două săptămâni înainte ca nepoata mea să nască, el a plecat în Franța! Nu are, doamnă/domnișoară, intenții serioase!‟, mi-a spus bunicul matern al minorei de 16 ani.

Am sunat de atâtea ori la 112‟

Bătrânul spune că a apelat și la ajutorul poliției în speranța că problema cu care se confruntă va avea o rezolvare și își va putea rezolva muncile câmpului: „Am cultura pe câmp și, în loc să mă ocup de ea, fac altele… Cursa până la Focșani mă costă 200 de mii (s.n. 20 de lei noi)‟. După ce am fost contactați de domnul C., am anunțat atât organele de poliție, cât și reprezentanții DGASPC Vrancea care au plecat imediat la fața locului pentru a vedea care este situația exactă. Potrivit inspectorului principal Cătălina Murariu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Vrancea, pe numele târărului de 19 ani din Nereju, cu care fata de 16 ani a întreținut relații sexuale în urma cărora a rămas însărcinată, s-ar fi putut face un dosar penal numai în cazul în care fata avea sub 15 ani.

„O echipă de specialiști din cadrul DGASPC Vrancea s-a deplasat astăzi la Paltin unde, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, au discutat cu toate părțile implicate în această situație. Mama împreună cu copilul au fost preluați de specialiștii noștri și se află, în momentul de față, într-o structură specializată unde beneficiază de servicii sociale, îngrijire adecvată și consiliere, urmând a ne adresa unei instanțe de judecată pentru clasificarea situației juridice a acestora. Minora în cauză este nepoata domnului C., fiica domnului nu a vrut să se mai ocupe de creșterea și îngrijirea ei, motiv pentru care bunicii materni au acceptat să preia responsabilitățile. Nepoata a vorbit timp de un an de zile cu tânărul de 19 ani din Nereju, acesta mergea acasă la bunic, deci se știa despre relația lor. Atât familia băiatului, cât și a fetei au fost de acord ca aceasta să fie preluată de noi, ambele părți au fost consiliate psihologic, iar surorile tânărului care într-adevăr este plecat în străinătate, i-au dat câteva bunuri care să-i fie de folos tinerei la centru. …https://monitoruldevrancea.ro/2019/10/03/a-nascut-la-16-ani-surprins-bunicul-a-anuntat-politia/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.