AMENDAT…Un moldovean de 46 de ani, soferul unui autocamion, a fost prins de politistii de frontierã în timp ce încerca sã introducã, ilegal, în tarã, 470 de litri de motorinã. Oamenii legii au confiscat întreaga cantitate de combustibil si l-au amendat pe moldovean cu 10.000 de lei.
Echipa comunã de control din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Albita a descoperit la controlul de frontierã, ascunsã într-o cisternã destinatã transportului aditivilor, cantitatea de 470 de litri de motorinã pe care un bãrbat cu cetãtenie românã si moldoveanã încerca s-o introducã ilegal în tarã. Astfel, în ziua de 30 septembrie, în jurul orei 17.00, în vama Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control, pentru a intra în tarã, B.S., cu cetãtenie românã si moldoveanã, în vârstã de 46 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un cap-tractor si o cisternã, ambele înmatriculate în Republica Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amãnuntit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comunã de control, formatã din politisti de frontierã si lucrãtori vamali, a descoperit ascunsã si nedeclaratã, în cisterna destinatã transportului aditivilor, cantitatea de 470 de litri de lichid inflamabil, usor gãlbui, cu miros perceptibil, specific de motorinã. Conform prevederilor legale, a fost luatã mãsura retinerii bunurilor accizabile în valoare totalã de 2.820 de lei si sanctionarea contraventionalã a bãrbatului cu amendã în valoare de 10.000 de lei.