RECUNOSTINTÃ… Dacã ar fi putut învinge timpul, Ioan Neamtu ar fi împlinit în aceastã toamnã, vârsta de 86 de ani. Considerat de unii drept “un om providential” pentru Husi, iar de altii chiar “inventatorul orasului dintre vii”, inginerul Ioan Neamtu nu trebuie uitat! Povestea sa de viatã, de la vârsta de 26 de ani, de când ajungea ca tânãr specialist într-un orãsel posomorât, cu viile distruse de pe urma rãzboiului, si pânã în 1993, dupã Revolutie, când s-a pensionat, a fost una cu viata Husului. A reusit sã cultive mii de hectare cu Aligote, Feteascã, Riesling, iar de prin 1970, celebra Zghiharã si inegalabila Busuioacã de Bohotin. Sigur cã ar fi incorrectã atribuirea în exclusivitate a acestor realizãri, dar husenii stiu ce fortã de decizie avea Ioan Neamtu si cât de respectat era inclusiv la nivelul conducerii de atunci a tãrii, de unde, nu de putine ori veneau aprecieri si sprijin pentru orasul considerat un amfiteatru al viilor.
De numele lui Ioan Neamtu se leagã o bunã parte din istoria postbelicã a orasului Husi. “A venit în podgoria Husilor într-o perioadã de recesiune, atunci când viile erau distruse de pe urma rãzboiului, iar vinurile intraserã într-un anonimat total. Era nevoie de un om “providential”, care sã readucã podgoria Husi în rândul celorlalte podgorii mari ale tãrii si acesta a fost tânãrul inginer, Ioan Neamtu. Si a trecut la fapte: de la 126 ha plantatii viticole, cât detinea Gospodãria Agricolã de Stat Husi în anul 1958, s-a ajuns la 2.056 ha în anul 1993 (anul când s-a pensionat). Competenta profesionalã a ingierului Ioan Neamtu era astfel doveditã. Nu e de mirare cã, vãzând ceea ce face la Husi, s-a bucurat de tot sprijinul organelor politice ale vremii. Initiativele sale erau sustinute, ceea ce era foarte important pentru oras. Extinderea podgoriei pe terenurile neproductive a reprezentat o actiune cu o eficientã socialã nemaiântâlnitã (peste 2.500 de salariati lucrau în viile I.A.S. Husi), dar si cu o mare rentabilitate economicã, ce s-a rãsfrânt asupra podgoriei si a orasului Husi. De la 43 vagoane de vin depozitate în 76 de crame în anul 1959, s-a ajuns la 1.700 vagoane, depozitate în combinatul de vinificatie, construit în anul 1978. A continuat modernizarea I.A.S.-ului prin: înfiintarea complexului de altoire si fortare a butasilor de vitã de vie, podgoria Husi devenind un nucleu important în producerea materialului sãditor viticol; amenajarea retelei de drumuri în interiorul podgoriei; construirea de sedii moderne pentru fermele viticole”, povestesc cei care l-au cunoscut pe inginerul Ioan Neamtu.
Chiar dacã era respectat de comunisti, Ioan Neamtu a rãmas un bun crestin
“Ioan Neamtu a fost și un om cu vocatie publicisticã si literarã, publicând 26 de cãrți, dintre care 9 de îndrumare tehnicã în viticulturã, 8 în domeniul economiei agrare, 7 cu caracter monografic si 2 lucrãri de belletristicã. A realizat “Monografia podgoriei Husi”, “Podgoria Husi de-a lungul timpului”, “Sub zodia lui Bachus”, “Treimea cea de o fiintã”, “Pioasã închinare”. Ioan Neamtu a fost si un bun creștin, multumind Domnului pentru împlinirile sale. A ridicat în curtea Azilului pentru bãtrâni Husi o bisericã închinatã “Sfintilor pãrinți Ioachim si Ana”, lãcasul de cult unde au avut loc si funerariile sale, înainte de a fi condus pe ultimul drum, într-o zi neobisnuit de însoritã, pe 12 februarie 2002”, au scris apropiatii într-un mesaj, prin care vor ca memoria lui Ioan Neamtu sã reziste timpului.
În î958 si Întreprinbderea Agricolã de Stat – 1967. S-a nãscut în 1933, pe 25 septembrie, în judetul Botosani. În 1957 a absolvit Facultatea Horticulturã din Iasi.l Un an mai târziu a fost trimis la Husi, fiind la acea orã singurul inginer de specialitate, în toatã zona. Fostul IAS l-a avut ca director, de la înfiintare, pânã în 1993, când a venit vremea pensiei. Unii crede cã dacã nu era Ioan Nematu, renumele orasului Husi poate nu era cel de “orasul dintre vii”.
Pe hectare libere, pe care le-a gãsit la Husi, când venit ca tânãr specialist, a vrut sã fie culturi care sã aducã bogãtie zonei. “Era ambitios, dar un ambitios întelept”, îl descriea bibliotecarul Constantin Donose, într-un articol din 2002, intitulat “Penegiric scriitorului Ioan Neamtu”. si neobosit muncitor, îl descriu cei care l-au cunoscut. Într-un interviu acordat în 2001,
Ceea ce este important pentru hușeni, este faptul cã a lucrat, fãrã întrerupere, în podgoria Huși, la Întreprinderea Agricolã de Stat, între anii 1958 și 1993.
A venit în podgoria Huși într-o perioadã de recesiune, atunci când viile erau distruse de pe urma rãzboiului, iar vinurile intraserã într-un anonimat total. Era nevoie de un om “providențial”, care sã readucã podgoria Huși în rândul celorlalte podgorii mari ale țãrii, și acesta a fost tânãrul inginer Ioan Neamtu. Plin de inițiativã și cu un entuziasm nãvalnic a trecut la fapte, de la 126 ha plantații viticole, cât deținea Gospodãria Agricolã de Stat Huși în anul 1958, s-a ajuns la 2.056 ha în anul 1993 (anul când s-a pensionat). Competența profesionalã a ingierului Ioan Neamtu era astfel doveditã și, ca urmare, s-a bucurat de tot sprijinul din partea organelor politice și de stat pentru punerea în practicã a inițiativelor sale. Extinderea podgoriei pe terenurile neproductive a reprezentat o acțiune cu o eficiențã socialã nemaiântâlnitã (peste 2.500 de salariați lucrau în viile I.A.S. Huși), dar și cu o mare rentabilitate economicã, ce s-a rãsfrânt asupra podgoriei și a orașului Huși. De la 43 vagoane de vin depozitate în 76 de crame în anul 1959, s-a ajuns la 1.700 vagoane, depozitate în modernul combinat de vinificație, construit în anul 1978. A continuat modernizarea I.A.S.-ului prin: înființarea complexului de altoire și forțare a butașilor de vițã de vie, podgoria Huși devenind un nucleu important în producerea materialului sãditor viticol; amenajarea rețelei de drumuri în interiorul podgoriei; construirea de sedii moderne pentru fermele viticole.
Ioan Neamtu reușea sã-și impunã ideile noi în rândul colectivului de specialiști cu care lucra, mobilizându-l pentru realizarea acestora: renunțarea la sistemul vechi de terasare a terenurilor în pantã pentru plantațiile viticole și introducerea teraselor de tip “banchetã”, cu platformã înclinatã pe toatã adâncimea versantului, sistem verificat și acceptat ulterior de cercetarea științificã viticolã; promovarea în podgoriile Huși a formelor înalte de culturã a viței de vie, încã din anul 1968, ca o necesitate de modernizare a viticulturii; înființarea unei colecții ampelografice, pentru experimentarea soiurilor noi de vițã de vie și a tehnologiilor noi; diversificarea gamei de produse viti-vinicole în podgoria Huși, ca o necesitate economicã, prin creșterea ponderii vinurilor de calitate din soiurile autohtone (Busuioacã de Bohotin, Feteascã albã, Zghiharã), producerea de vinuri spumante, distilate din vin, etc.
Realizãrile sale s-au datorat, în mare parte, legãturii permanente cu cercetarea științificã și nu numai. Pe lângã competența managerialã, a știut sã atragã, în permanențã, cercetãtorii științifici cei mai valoroși din țarã, I.A.S. Huși devenind o unitate model pentru legãtura dintre producție și cercetare.
A fost un colaborator deosebit, interesat de tot ceea ce înseamnã dezvoltarea viticulturii în podgoria Huși, astfel cã, prin strãdaniile sale, I.A.S. Huși a ocupat, ani de-a rândul, locul I pe țarã în domeniul viticulturii.
Ioan Neamtu a fost și un om cu vocație publicisticã și literarã, scriind peste 70 de articole în reviste de specialitate și a publicat 26 de cãrți, dintre care 9 de îndrumare tehnicã în viticulturã, 8 în domeniul economiei agrare, 7 cu caracter monografic și 2 lucrãri de beletristicã.
Ioan Neamtu a lãsat posteritãții cele mai cuprinzãtoare lucrãri monografice despre podgoria și orașul Huși, cum ar fi : “Monografia podgoriei Huși”, “Podgoria Huși de-a lungul timpului”, “Sub zodia lui Bachus”, “Treimea cea de o ființã”, “Pioasã închinare”.
Ioan Neamtu a fost și un bun creștin, apropiat de cei neajutorați și a ținut sã mulțumeascã Domnului pentru împlinirile sale, ridicând în curtea Cãminului-spital pentru bãtrâni Huși o bisericã închinatã “Sfinților pãrinți Ioachim și Ana”, lãcașul de cult unde au avut loc și funerariile sale, înainte de a fi condus pe ultimul drum într-o zi însoritã și caldã, la fel ca figura radioasã și sufletul sãu blajin în ziua de 12 februarie 2002.
Dumnezeu sã-i aline durerea eternitãții în care a trecut !
