- Advertisement -
NEATENTIE… Un TIR înmatriculat în județul Vaslui a fost la un pas să provoace un accident rutier grav, astăzi în jurul orei 13:00, pe raza localității Tutova. Șoferul autotrenului nu a respectat distanța regulamentară și a tamponat din spate un autoturism înmatriculat în județul Bacău, care a semnalizat că intenționează să vireze pe un drum județean.
„Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în județul Bacău, care circula pe DE 581, pe raza localității Tutova s-a angajat regulamentar într-un viraj pe un Drum Județean 243A spre localitatea Pochidia, moment în care a fost izbit din spate de un TIR înmatriculat în județul Vaslui. În urma impactului, atât șoferul cât și un pasager în vârstă de 40 de ani, care se afla pe bancheta din partea dreaptă, au suferit răni și au fost transportați de ambulanțe la spitalul din Bârlad. Testarea pentru alcool a avut rezultat zero, iar în cauză se fac cercetări pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a precizat Loredana Stavăr, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
„Pacienții sunt în stare stabilă, bărbatul în vârstă de 20 de ani are un traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de cunoștință, iar bărbatul în vârstă de 40 de ani are un traumatism toracic. Diagnosticul este cel de prezentare în Unitatea Primiri Urgențe, pacienții fiind în curs de investigații medicale”, a precizat medicul Vladimir Aftene, director medical al Spitalului din Bârlad.
- Advertisement -