- Advertisement -
FARA DISCERNAMANT… Un bărbat de 58 de ani, din Bârlad, de pe stada Vrancei, în cartierul Podeni, și-a incendiat propria locuință pentru a treia oară! Bărbatul, care suferă de afecțiuni psihice, a fost luat de polițiștii bârlădeni și dus la spitalul bârlădean, ca sa fie internat la secția Psihiatrie. Nelu P. a suferit și câteva arsuri minore pe 2% din suprafata gambei, care au fost tratate la spitalul din Bârlad. Din pacate,
.
Incendiul a avut loc în jurul orelor 20.00, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială de stins incendiul cu apă și spumă, doi polițiști, un jandarm, o mașină a SAJ Vaslui, substația Bârlad. Pompierii au găsit o cameră (unde locuia proprietarul) incendiată și în flăcări, focul extinzându-se la aproape toată casa. Cel care a dat foc casei este deja la a treia încercare, vecinii fiind terorizați de individul care, la primele două încercări a reușit să le incendieze și casele lor. Nelu P., de 58 de ani, s-a autoevacuat din locuință după ce a dat foc. A fost predat de vecini polițiștilor care l-au dus la spitalul din Bârlad, deoarece avea arsuri pe corp. După ce i-au fost tratate arsurile, minore de altfel, Nelu P. a fost trimis la secția psihiatrie din cadrul spitalului bârlădean. Acesta n-a putut fi internat, refuzand sa-si de aaceptul, asa ca a fost trimis acasa. Dar, dupa cateva ore, la cererea familiei care a sunat la Ambulanta, a fost iarasi adus la CPU Barlad, iar a fost trimis la psihiatrie, de data aceasta cu politia. Din pacate, a refuzat iar internarea.
.
Casa, care aparține surorii sale, a ars aproape 70% .
.
„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă, în localitate, Cartier Podeni, pe str. Vrancei, Nr. 6, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară. S-a constatat că au ars două camere ale casei cuprinse de flăcări, precum și aproximativ 60 mp acoperiș din tablă pe astereală din lemn. De asemenea, au ars mai multe piese de mobilier, o ușă, un TV și diverse textile. A fost degradată tencuiala dintr-o cameră și un hol. Persoana despre care se bănuia că s-ar afla în locuință, se autoevacuase și a fost transportată la ambulanța SAJ Vaslui care se afla la fața locului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: foc deschis în spații închise”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
„Pe 24 septembrie, polițiștii din Bârlad au fost sesizați prin 112 , în jurul orelor 20.08, de către un bărbat de 22 de ani, că vecinul acestuia și-a autoincendiat casa. La fața locului au sosit polițiștii și pompierii, care au stins incendiul. Din fericire, acesta nu s-a propagat la vecini. Bărbatul de 58 de ani, care și-a autoincendiat casa a fost transportat la spitalul din Bârlad, fiind cunoscut cu afecțiuni psihice. In cauză s-a deschis un dosar penal pentru distrugere”, a precizat Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Vă reamintim că aceeași casă a fost incendiată și acum trei ani, precum și acum doi ani. Clădirile de pe această stradă sunt foarte apropiate între ele, iar din acest motiv oamenii s-au revoltat că au fost la un pas să rămână fără bruma de avere. Rudele bărbatului care și-a incendiat casa au sărit atunci la bătaie la vecinii care au avut îndrăzneala să le reproșeze că s-au săturat de atâtea scandaluri și mai ales că au fost la un pas să rămână fără case. In ambele incendii, cea mai afectată casă a fost cea a proprietarului, care și-a incendiat singur proprietatea. Aseară însă casa a devenit aproape istorie, ea suferind distrugeri majore.
- Advertisement -