LÃMURIRI…. “Ce poate rãscumpãra iubirea?”. Aceasta a fost întrebarea la care mai multe personalitãti ale culturii si spiritualitãtii românesti au fost invitate sã dea rãspunsuri, într-o anchetã realizatã de revista Uniunii Scriitorilor din România, “Orizont”. Vasluienii trebuie sã stie cã Episcopul Husilor a fost unul dintre cei alesi sã îsi exprime opinia. “Iubirea rãscumpãrã doar ceea ce este asumat, în mod constient si extrem de lucid”, a spus Episcopul Husilor, Preasfintitul Ignatie al Husilor.
“Dacã ar fi sã mã exprim cliseizat, as spune, aproape spontan, cã iubirea rãscumpãrã totul. Privitã însã cu mai multã atentie, aceastã afirmatie nu îsi gãseste acoperire în realitate si nu este întemeiatã teologic. Iubirea rãscumpãrã doar ceea ce este asumat (în mod constient si extrem de lucid). Iisus Hristos nu ar fi putut sã rãscumpere umanitatea, cu iubirea Sa, dacã nu si-ar fi asumat-o integral, cu toate deficientele sale, inclusiv pãcatul. Chiar dacã, ontologic vorbind, El este fãrã de pãcat. Intentia naturalã a iubirii este sã asume totul (constient si lucid), inclusiv ura si urâtul moral, cu toate ramificatiile lor, pentru a le rãscumpãra. Astfel, iubirea este cea care asumã totul, pentru a rãscumpãra totul. Nu viceversa. Succesiunea, teologic, chiar uman vorbind, este strictã. Doar ceea ce asumãm, aceea poate fi si rãscumpãrat. În acest caz, iubirea nu poate fi selectivã, ci non-selectivã. Iubirea hristicã asumã totul, tocmai pentru a fi rãscumpãrat totul. Sã nu rãmânã nimic pe dinafarã. Dacã ar fi fost selectivã, nu ar mai fi fost iubire, ci orice altceva, care tine de zona euforicului efemer, lipsit de atribut metafizic. Este de la sine înteles cã a asuma totul, pentru a rãscumpãra totul, implicã, în mod intrinsec, riscul cel mai mare: este posibil ca în schimbul totului sã primesti nimic. Exact asa cum s-a întâmplat cu Hristos pe Cruce: a oferit totul, însãsi viata Lui, fãrã sã primeascã ceva în schimb: “A iubi fãrã un rãspuns e un plin: raiul! A nu putea iubi e un gol: e iadul” (George Remete). Dumnezeu nu ne iubeste pentru ca mai apoi noi sã îl iubim. Ar fi prea nedemn pentru El, ca sã îl întelegem în acest fel. El ne iubeste si pentru ca noi sã avem potentialitatea de a-L urî”, a spus Ierarhul Husilor.
“În momentul în care iubim, pentru ca sã fim iubiti sau asteptãm sã fim iubiti, începem sã devenim singuri”
“De fapt, logica iubirii este sã oferi totul si sã nu primesti nimic în schimb. A iubi în modul cel mai adânc este sinonim cu a ti-l asuma pe celãlalt care te urãste si crezi cã este nedemn de dragostea ta. Numai în felul acesta îl poti, în mod real si concret, rãscumpãra. Numai asa poti rãscumpãra, prin iubire, pãcat si nefiinta. Adicã, asumându-le. În fata neantului tu afirmi iubirea, tocmai pentru a aduce “lumea”, dintre mine si tine, de la “nimic” la fiintã. De la nefiintã la fiintã. Acesta este resortul lãuntric si firesc al binomului iubire – rãscumpãrare. În momentul în care iubim, pentru ca sã fim iubiti sau asteptãm sã fim iubiti, începem sã devenim singuri. Se instaureazã singurãtatea. Hristos nu a fost niciodatã singur pe Cruce. Cine crede acel lucru se însalã. Strigãtul Lui de pãrãsire era, de fapt, un strigãt în numele umanitãtii, care a decis sã Îl rãstigneascã, devenind ea însãsi singurã, fãrã Dumnezeu”, a conchis Preasfintitul Ignatie, Episcopul Husilor.
