Vremea se află într-un proces de încălzire, astfel că marţi şi miercuri se vor atinge 35-36 de grade Celsius în mare parte din ţară.
Duminică, vremea va fi predominant frumoasã şi va continua sã se încãlzeascã. Cerul va fi variabil şi numai izolat, dupã-amiaza, mai ales în zona de munte, vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 18 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în depresiuni vor fi condiţii de ceaţã.