SOLICITARE… Copiii din mediul rural al judetului Vaslui, precum si cei din Cluj, Dolj, Ialomita si Vâlcea, membri ai Consiliului Consultativ al Fundatiei World Vision, cer transport gratuit pentru elevii care învatã în scolile din afara localitãtii de domiciliu . Acestia au adresat o scrisoare publicã prim-ministrului Viorica Dãncilã, în care explicã necesitatea acestui lucru, pentru ca un nou caz, precum cel de la Caracal, sã nu se mai întâmple. „De unde stim cã situatia Alexandrei nu se va repeta? Cine ne poate garanta cã nu vom trece noi prin asta? Cine ne poate garanta sigurantã când în unele situatii chiar si institutiile statului sunt depãsite? În lipsa unui rãspuns la toate aceste întrebãri, suntem speriati. Suntem tristi. Suntem indignati. Dar, cel mai grav, ne simtim lipsiti de apãrare dupã tragediile mediatizate în ultimele sãptãmâni. Ne temem pentru viitorul nostru, pentru sansele noastre si pentru viata noastrã, iar în acest moment avem o singurã certitudine: aceea cã, în conditiile date, nu avem nicio sansã„, se aratã în scrisoarea publicã adresatã prim-ministrului Viorica Dãncilã.
Membrii Consiliului Consultativ al Fundatiei World Vision explicã, de asemenea, riscurile la care elevii se expun pentru a ajunge la scoalã: „Noi, elevii din România, suntem fortati sã facem compromisuri în ceea ce priveste siguranta si viata noastrã pentru a ajunge la scoalã. Realitatea copiilor din mediul rural aratã astfel: scolile sunt la distante foarte mari de comunitãtile mici, izolate, transport scolar nu existã de cele mai multe ori, iar noi suntem nevoiti sã mergem kilometri zilnic pe jos pentru a ajunge la scoalã. Si da…de cele mai multe ori, chiar si în aceste conditii, reusim sã ajungem la timp. Ne trezim la ora 5 dimineata, sãrim peste micul dejun si plecãm spre scoalã. Uneori fãrã încãltãminte sau îmbrãcãminte potrivitã anotimpului, prin zone fãrã iluminat public, cu câini fãrã stãpân, chiar si prin pãdure, înfruntând multe alte pericole. Acolo unde existã mijloace de transport în comun, pãrintii se strãduiesc sã cumpere un bilet pentru un microbuz care, din pãcate, nu are cãldurã sau aer conditionat ori numãrul necesar de locuri pentru toti pasagerii. Alti copii sunt obligati sã recurgã la metoda la care a apelat si Alexandra: sã ia o masinã, la ocazie, lucru ce a devenit o rutinã pentru locuitorii satelor în care nu existã un mijloc de transport în comun”.
„Ne dorim sa fim ascultati, auziti si consultati atunci când se iau decizii în ceea ce ne priveste”
De asemenea, în scrisoarea publicã, membrii Consiliului Consultativ au explicat si motivele pentru care solicitarea acestora nu trebuie sã fie ignoratã: „Facem eforturi de oameni mari, în fiecare zi. De cele mai multe ori, nu ne plângem. Noi, copiii si tinerii, suntem sansa României de astãzi si ne dorim sã rãmânem aici si sã contribuim la o tarã mai bunã, mai educatã, mai atentã la nevoile oamenilor. Nu cerem lucruri imposibile. Vã solicitãm sã fiti atenti la nevoile noastre si la strigãtul nostru de ajutor, plin de sperantã. Ne dorim sa fim ascultati, auziti si consultati atunci când se iau decizii în ceea ce ne priveste. Avem foarte multe de zis si putem face foarte multe lucruri, dacã ni se permite si ni se acordã încredere. Desi problemele si nevoile noastre sunt nenumãrate, începem prin a vã solicita sã rezolvati o problemã gravã, ce ne pune zi de zi viata în pericol. Avem nevoie de transport scolar gratuit pentru toti elevii din mediul rural! Sunt numerosi copii din clasele I-VIII care sunt nevoiti sã meargã pe jos chiar si 5 kilometri dus-întors pânã la scoalã, pentru cã nu au mijloc de transport. Cel mai mult suferã, însã, elevii de liceu, pentru cã în cazul lor vorbim de distante mult mai mari, imposibil de parcurs pe jos. Acestia trebuie sã ajungã în orase, acolo unde sunt liceele, iar mijloacele de transport sunt fie foarte scumpe, fie inexistente. Tragedia Alexandei poate fi tragedia noastrã, a fiecãrui elev din mediul rural. Sã nu o lãsãm sã se perpetueze si sã ia amploare”.
