Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, vineri, că numărul persoanelor din străinătate care s-au înregistrat pe platforma www.votstrainatate.ro pentru a vota la alegerile prezideniale a depăşit 10.000. Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, spune că numărul nu este ”satisfăcător”, în condiţiile în care sunt peste cinci milioane de români în străinătate. ”M-aş fi aşteptat ca cel puţin cei 400.000 care au votat la alegerile europarlamentare să se înregistreze”, a spus Constantin-Florin Mituleţu-Buică. Conducerea AEP a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, ultimele date despre pregătirea pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu- Buică, a precizat că în prezent sunt pregătite Hotărârile de Guvern şi deciziile AEP cu privire la procesul organizatoric, calendarul de acţiuni şi deciziile privind cheltuielile.