Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că susţine iniţiativa Comitetului Judeţean al Părinţilor Galaţi în privinţa abuzurilor din cadrul Şcolii Gimnaziale „Prof. Emil Panaitescu”, din comuna gălăţeană Cudalbi. Potrivit sursei citate, părinţii elevilor din cadrul unităţii de învăţământ afirmă faptul că directorul instituţiei, Mircea Crîşnic, şi soţia acestuia, Cezara Crîşnic, profesoară de matematică, impun elevilor prin diferite metode să apeleze la pregătirea particulară oferită de aceştia.