Evenimentele de comemorare a eroilor căzuți în luptele din Vrancea în Primul Război Mondial, evenimente derulate, generic, sub egida Vrancea Eroică, vor debuta astăzi (sâmbătă), începând cu ora 18:30, în Piața Unirii din municipiul Focșani, unde va avea loc o seară folk sub auspiciile ”Cenaclului Flacăra”. Astfel, pe scena din Piața Unirii vor urca Andrei Păunescu și Trupa “Totuși”, Magda Puskas, George Nicolescu, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Generația Folk și Vanghele Gogu. Seara va continua cu un concert extraordinar Phoenix.