Nicolae Moga a demisionat ieri de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la doar sase zile dupã ce a preluat mandatul, în contextul modului în care autoritãtile au intervenit în cazul de la Caracal. Moga a fost înlocuit de Mihai Fifor, care va asigura interimatul, oficialul fiind prezent la Vaslui, vinerea trecutã, alãturi de premierul Dãncilã, la Comitetul judetean PSD.
„În urma unei discutii pe care am avut-o cu doamna ministru Dãncilã am decis sã mã retrag din fruntea MAI. Retragerea din aceastã demnitate trebuie vãzutã ca un nou început pentru minister. Am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovatilor. Toate cercetãrile vor continua. Am încredere în oamenii onesti din minister si le multumesc pentru colaborare. Îi multumesc doamnei prim-ministru pentru încredere. Trebuie ca astfel de evenimente sã nu mai fie posibile în viitor”, a declarat Nicolae Moga. Mandatul lui Nicolae Moga, care a durat doar 6 zile, este cel mai scurt din istoria MAI. El a fost înlocuit de Mihai Fifor, care va asigura interimatul si care a mai detinut functia de ministru al Apãrãrii. Premierul urmeazã sã trimitã propunerea la presedintele Klaus Iohannis. Noul sef al Ministerului de Interne a promis cã va verifica toate IPJ-urile din tarã.