REZULTATE… Procentul absolventilor de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, a scãzut anul acesta cu mult fatã de anii anteriori. Dacã în 2016 judetul Vaslui avea un procent de promovare de 71,57, în 2017 – 76,67, în 2018 – 67,42, acum, în 2019, a scãzut la 64,70. Liceele care au tras în jos clasamentul sunt din mediul rural. La Liceul “Dimitrie Cantemir” Fãlciu si Liceul “Petru Rares“ Vetrisoaia, spre exemplu, niciun elev nu a luat BAC-ul, iar la Liceul Tehnologic din Vladia un singur elev a reusit sã obtinã media de peste 6. Singurele medii de 10 au fost obtinute în Vaslui, de elevii Stefana-Andreea Agafitei si Andrei Bordeianu, olimpici si colegi de clasã la Liceul “Mihail Kogãlniceanu” (LMK), profilul Stiinte ale Naturii. În Bârlad, cea mai mare medie a fost obtinutã de Georgiana Hutuleac (9,95) de la Colegiul National “Gh. Rosca Codreanu”, iar în Husi, de Mãlina -Alexandra Marin (9,95) de la Colegiul National “Cuza Vodã” Husi.
Sanse ca rata de promovare sã creascã sunt destul de mari, dat fiind faptul cã s-au înregistrat multe contestatii. La Bârlad, spre exemplu, multi elevi s-au considerat nedreptãtiti de modul în care profesorii din Botosani i-au evaluat. “Noi suntem multumiti de procentul de promovare, avem 98,06%, suntem fix sub LMK, dar copiii sunt nemultumiti. Multi au depus contestatii la limba românã. Nu stiu sã vã spun cu exactitate câte contestatii s-au înregistrat, dar foarte multi se considerã nedreptãtiti de cum au fost evaluati”, a precizat directorul Colegiului National “Gheorghe Rosca Codreanu”, prof. Daniela Jitcã.
LMK – cele mai bune rezultate din judet
Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” mentine stacheta sus. Elevii pregãtiti în cadrul acestei unitãti de învãtãmânt au reusit sã obtinã cele mai bune rezultate: douã medii de 10, 69 medii între 9 si 9,99, 70 medii între 8 si 8,99 si 17 medii între 7 si 7,99. “Eu sunt si multumit, dar si nemultumit. Sigur, mã bucur cã suntem pe locul I pe judet în ceea ce priveste rata de promovabilitate (98,21), cã avem multe note de 9 si de 10, cã singurele medii de 10 au revenit elevilor LMK, dar sunt si nemultumit pentru cã avem si trei elevi picati. Sper ca la contestatii sã obtinã medii de trecere. Doi dintre ei au sanse mari: unul dintre ei este picat numai la limba si literatura românã, cu 4,75, la celelalte probe are note bune, iar un alt elev are toate probele luate, dar nu îi iese media. Sunt destul de multi elevi care au depus contestatii, pentru cã se considerã nedreptãtiti si considerã cã meritã mai mult. În altã ordine de idei, mã bucur pentru Stefana Agafitei si Andrei Bordeianu cã au obtinut media 10, însã vã spun cã mã asteptam sã ia note maxime. Sunt copii de 10 la toate materiile. Au finalizat cu brio liceul, pe lângã faptul cã au avut medii foarte bune si au fost olimpici”, a transmis directorul Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu”, prof. Cãtãlin Ignat.
Stefana-Andreea si Andrei Bordeianu, viitori medici
Stefana si Andrei, elevii de 10 ai Vasluiului, sunt de la LMK, unitate de învãtãmânt care i-a pregãtit si pentru participãrile la olimpiadele de Chimie, Fizicã si Biologie. Cei doi au fost elevi de clasã la profilul Stiinte ale Naturii, Stefana-Andreea a dat BAC-ul la limba si literatura românã, matematicã si chimie, iar Andrei la limba si literatura românã, matematicã si fizicã. „Am primit vestea cu entuziasm, întrucât reprezintã o încununare a muncii mele din anii de liceu, dar si o încurajare pentru ceea ce urmeazã mai departe. Subiectele au necesitat multã atentie, dar si o pregãtire riguroasã. Îmi doresc sã urmez cursurile Facultãtii de Medicinã din Cluj”, a declarat Stefana-Andreea. Andrei tot le Facultatea de Medicinã vrea sã dea, însã la cea din Bucuresti. Acesta a fost olimpic la Fizicã si la Stiinte a Uniunii Europene, obtinând mai multe medalii de aur, argint si bronz. Anul acesta, spre exemplu, a obtinut medalia de aur la nationala de Fizicã si Premiul “Uliu”, considerat “Oscarul fizicienilor”, pentru cã elevul care îl primeste trebuie sã fi obtinut în toate clasele de liceu la faza nationalã cel putin o mentiune, un premiu III, II sau I.
Cea mai mare medie din Bârlad – 9,96 – apartine elevei Georgiana Hutuleac
Georgiana Hutuleac de la Colegiul „Gh. Rosca Codreanu” a obtinut cea mai mare medie – 9, 96 (10 la limba si literatura românã, 10 la istorie si 9,85 la geografie). Fata este olimpicã la Religie, reprezentând judetul Vaslui de mai multe ori la etapa nationalã. „Sunt foarte multumitã de rezultate. Nu mã asteptam sã iau 10 curat la douã materii. A fost un soc. Dar, slavã Dlomnului, m-am descurcat. Multumesc lui Dumnezeu, pentru cã au fost zile grele, în sensul cã mi-a mai fost rãu, m-am mai simtit obositã, am avut emotii. A fost foarte multã muncã, dar a contat si sustinerea pãrintilor si a prietenilor. Este foarte important sã ai oameni în jur care sã te sustinã si sã te încurajeze cã o sã fie totul în regulã. Am tras tare, pentru cã stiam cã media mã va ajutã sã intru la facultate. Vreau sã dau la Facultatea de Litere din Iasi”, a spus Georgiana, care a mai mãrturisit cã îsi doreste sã devinã profesoarã de limba si lieratura românã.
Cea mai mare medie din Husi s-a obtinut la profilul “Matematicã-Informaticã”
La Colegiul National “Cuza Vodã” cea mai mare medie a fost 9,95 si apartine elevei Mãlina Alexandra Marin, de la profilul “Matematicã Informaticã”. Din cei 222 de elevi, care s-au prezentat la examenul de Bacalaureat, 208 au promovat. La Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir”, cea mai mare medie a fost de 9,10 si a fost obtinutã de Florentina Pacuraru. Din cei 136 de elevi care au sustinut examenul, 42 au fost admisi. La Seminarul Teologic din 32 de candidati, 28 au fost admisi, iar nota cea mai mare a luat-o elevul Mihai Mazga, 9,33. La Liceul “Ion Corivan”, din cei 17 elevi care au sustinut toate probele examenului de Bacalaureat, 4 au reusit sã îl treacã. Unii profesori au apreciat cã multe dintre notele primite de elevi s-au situat sub asteptãri, de aceea numãrul contestatiilor a fost unul mare, îndeosebi la limba românã si logicã.
Administratorii Piscinei Mira sustin educatia: elevii de 10 la BAC au intrarea liberã
URMEAZÃ RELAXAREA… Elevii care au obtinut media 10 la Bacalaureat, Stefana-Andreea Agatiei si Andrei Bordeianu, precum si cei care probabil vor obtine media 10 dupã contestatii, vor avea acces gratuit la Piscina Mira din Bârlad. “Ne tinem de promisiune, cei care au obtinut media maximã la BAC vor avea intrarea liberã la piscinã pe toatã durata verii”, au pecizat administratorii piscinei.