PROMISIUNI….Ministrul Sãnãtãtii, Sorina Pintea, a fãcut o promisiune în fata medicilor de familie din toatã tara. Aceasta a precizat cã în maximum trei ani, problemele medicinei de familie se vor rezolva. Deficitul acestora era de 700 anul trecut, însã problema se va rezolva odatã cu cresterea numãrului de locuri la rezidentiat.
„Din 2018 am majorat numãrul de locuri scoase la rezidentiat pentru medicii de familie. În momentul în care am fãcut nota de fundamentare am constatat cã avem o lipsã, si vorbesc de anul trecut de 700 de medici de familie. Plus o evidentã a celor care urmeazã sã se pensioneze. De aceea, numãrul de locuri scoase la rezidentiat în 2018 a fost foarte mare, vom continua si anul acesta. Un medic de familie are nevoie de trei ani sã se pregãteascã. Vom vedea si pe cei ce terminã anul acesta rezidentiatul si cred, în opinia mea, cã în maxim trei ani de zile se va echilibra aceastã balantã”, a spus Pintea. Potrivit ministrului, ‘problema’ medicinei de familie este asigurarea unei finantãri corespunzãtoare. „De altfel, anul acesta s-a majorat încã o datã punctul. Probabil cã nu este suficient, vom mai face niste analize, dar avem si completarea cu acel grafic al Bãncii Mondiale pe care îl semnãm acum, de aproximativ 600 de milioane de euro”, a adãugat Sorina Pintea.