STRIGÃTOR LA CER
REVOLTÃTOR…Soartã dramaticã pentru o femeie de 77 de ani, din satul Sauca, comuna Laza, care a murit din cauza virusilor cãpãtati în spital. Pacienta fusese internatã la sfârsitul lunii mai, cu mai multe boli, iar pe durata spitalizãrii a suferit si douã fracturi, dupã ce a alunecat si a cãzut pe jos, în salonul în care era internatã. Din cauza vârstei înaintate, dar si a bolilor de care suferea, niciun medic ortoped nu si-a asumat rãspunderea sã intre cu bãtrâna în sala de operatii. O anestezie totalã, spuneau ei, i-ar fi putut aduce moartea. Dupã lungi parlamentãri cu conducerea unitãtii sanitare, familia femeii i-a convins pe medicii ortopezi sã o opereze, pentru cã suferinta devenise de nesuportat. Dupã ce au primit acord scris din partea rudelor pentru a-i face mult temuta anestezie, medicii vasluieni si-au fãcut curaj si au operat-o pe pacientã. Pe 14 iunie, Parascheva M. nu doar cã nu a murit pe masa de operatie, asa cum se temeau angajatii spitalului, ba mai mult, a trecut cu bine peste interventia chirurgicalã. Îsi revenise, comunica cu familia. Dupã douã zile de la operatie, recuperarea decurgea atât de bine încât cadrele medicale le-au spus rudelor cã e foarte posibil ca bãtrâna sã iasã pe picioarele ei din spital. Bucuria acestora a fost însã de scurtã duratã. Pe 18 iunie, tensiunea pacientei coborâse alarmant de mult, iar o zi mai târziu, inima a încetat sã-i mai batã. Printre cauzele decesului, se aflã si o infectie acutã cu clostridium difficile, un bacil extrem de periculos, care odatã intrat într-un corp slãbit poate fi fatal, asa cum s-a întâmplat si în cazul de fatã.
În continuare, în spitalele din România se moare cu zile. De asta s-a convins familia unei femei în vârstã de 77 de ani, din comuna Laza, care la sfârsitul lunii mai s-a internat în Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, cu o patologie gravã. Pe timpul internãrii, pacienta a alunecat în salon si si-a rupt mâna si piciorul stâng, complicatii ce au înrãutãtit si mai mult starea de sãnãtate a femeii. Pe motiv cã bãtrâna n-ar face fatã unei anestezii, medicii ortopezi s-au ferit sã intre cu ea în sala de operatii, pentru a-i opera piciorul. Iatã ce ne spune fiica pacientei: ” Asta a fost toatã problema. Medicii s-au ferit sã o bage în operatie din cauza BPOC-ului (bronhopneumopatie cronicã). Toti se temeau cã va face o insuficientã respiratorie în timpul operatiei. La un moment dat s-a pus problema sã facã anestezie doar partialã, de la brâu în jos. De altfel, pe varianta anesteziei partiale s-a mers pânã în ziua premergãtoare interventiei chirurgicale, pâna în ultima fazã. Pe 14, în ziua operatiei, când a trebuit sã semnãm acordul, medicul anestezist ne-a zis cã trebuie sã o intubeze, adicã anestezie totalã. Le-am zis „cu Dumnezeu înainte”, chiar dacã în al 12-lea ceas au schimbat anestezia. Spre surprinderea tuturor, mama a trecut cu bine peste operatie. Toatã interventia a durat aproximativ trei ore. Când a iesit, l-am întrebat pe medicul anestezist dacã mama s-a trezit din anestezie, iar dumnealui mi-a zis cã s-a trezit si cã pot intra la ea sã o vãd, sã-i dau putinã apã. Pe 17 iunie, la trei zile dupã operatie, era de gardã doctorita Puiu. A venit în salon, la patul mamei, care se simtea din ce în ce mai bine. Doamna doctor ne-a zis cã e posibil ca mama sã plece pe picioarele ei din spital. Mã uitam la ea si nu-mi venea sã cred ce aud, desi mã bucura foarte mult aceastã veste. Pe 18 iunie, de la ATI ni s-a transmis cã mama are o infectie si cã se simte foarte rãu, fãrã a ni se spune despre ce fel de infectie este vorba. Pe alte cãi am aflat cã în rezultatele analizelor a apãrut virusul clostridium difficile. Când i-am spus doamnei doctor de la ATI despre acest virus m-a întrebat de unde stiu despre el, apoi mi-a zis cã nu e nimic adevãrat. În seara acelei zile, pe la ora 19:00, mama fãcuse tensiune 9. Mi-au spus cã nu mai pot intra sã o vãd pentru cã nu mai e constientã si cã trebuie intubatã. Atunci mi s-au tãiat picioarele, nu mai vedeam nimic înaintea ochilor. Stiam de infectia asta, dar nu mã asteptam sã fie atât de gravã. Pe 19 iunie mama a murit. Acum, dupã ce mama mea nu mai e, nu pot decât sã le doresc celor care ar fi trebuit sã o îngrijeascã, sã aibã parte de acelasi tratament de care a beneficiat ea! Sã fie prizonierii aparatelor si sã astepte sã le dea cineva apã cu seringa, asa cum primea mama mea, dupã ce îmi spunea plângând „am crezut cã nu mai ajungi la mine sã îmi dai apã”. Am trãit 19 zile de cosmar pe holurile spitalului din Vaslui alãturi de mama mea prizonierã la pat si de povestea fiecãrui apartinãtor care astepta dupã usa ATI-ului sã se facã ora de vizitã pentru a putea ajunge la patul bolnavului. Am vãzut multã tristete pe fata fiecãruia, dar si multã indiferentã de partea cealaltã. Stau bãtrânii fãrã apartinãtori, cu perfuzia în mânã si uitati de cadrele medicale în salon de se scapã pe ei, pentru cã nu are cine sã le opreascã perfuzia pentru a merge la baie, pãrinti cu copii, fiecare cu necazul lui, stau ore în sir pe holurile spitalului, iar personalul medical asa dee preocupat este de telefonul mobil, de facebook, încât dacã îndrãznesti sã întrebi ceva esti pedepsit cu superioritatea si nepãsarea lor. Vorba doamnei asistente sef de la Medicinã Internã care mi-a zis „eu sunt sefa aici, eu dictez!” Dacã-mi spuneau de la bun început cã nu poate fi salvatã, cã moare în spital, o luam acasã cu toate riscurile. Cel mai mult m-a deranjat faptul cã cei din conducerea spitalului au refuzat sã o transfere la Iasi. Doamna manager a fost de acord, dar s-a opus directorul medical. Am vorbit inclusiv la Iasi, cu domnul doctor Viorel Dan Cionca, pentru a o prelua pe mama mea. Initial a fost de acord, apoi mi-a spus cã a fost sunat de la spitalul din Vaslui sã refuze transferul mamei mele. Ca sã vedeti pânã unde s-a ajuns nesimtirea unora! Eu îmi gãsesc medic la Iasi care sã aibã grijã de ea, iar de aici se fac eforturi sã nu fie primitã la Iasi. S-a spus cã mama mea avea diagnostice foarte grave si cã era bolnavã cronicã, dar acum, în urma necropsiei, certificatul medico-legal aratã cã ea nu a murit din cauza bolilor pe care le avea, ci din cauza infectiei cu Clostridium Difficile, care a condus la septicemie. Cum de s-a ajuns aici si cât timp va mai fi acoperit gunoiul unora sub pres?” se întreabã fiica bãtrânei care a decedat
