spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Aventura elevilor vasluieni în Japonia s-a încheiat, misterul escrocheriilor rãmâne neelucidat

- Advertisement -

ÎNSELATI… Cazul copiilor abandonati pe aeroporturile din Milano si Tokyo, dupã o tabãrã în Japonia, ia amploare. Politia a deschis pe numele conducerii asociatiei care a organizat excursiile un dosar penal pentru înselãciune. De altfel, Mihaela Ghinoiu a fost sãltatã de oamenii legii imediat ce a ajuns pe aeroportul din Otopeni. Cazul a ajuns si în atentia Ministerului Turismului, care a anuntat cã asociatia nu detinea licentã pentru activitatea de turism, lucru pentru care, de altfel, a si fost sanctionatã în 2017 cu 30.000 lei. Între timp, o parte din copiii abandonati de organizatori s-au întors acasã, iar o altã parte urmeazã sã ajungã astãzi, 28 iunie. Greu de crezut, dar pãrintii s-au împãrtit în douã tabere, una revoltatã pe situatia creatã, iar alta, care ia partea organizatorilor. Spre exemplu, o mamã din Vaslui ne-a declarat cã nu este supãratã, pentru cã al ei copil i-a zis cã a trãit o aventurã si cã a învãtat cât de important este rolul unei ambasade. De asemenea, tot aceasta ne-a declarat cã al ei copil a avut bilet de întoarcere, ceea ce înseamnã cã organizatorii cumpãraserã bilete doar pentru o parte dintre elevi, pe ceilalti lãsându-i de izbeliste. Asa se explicã si de ce grupul de copii rãmasi în Osaca si pe cont propriu, cumpãrându-si singuri bilete, ajuns în aeroportul din Tokyo, a fost împãrtit ulterior în douã: cel care avea bilete a ajuns ieri în tarã, pe ruta Tokyo-Viena- Bucuresti, iar celãlalt, care nu avea bilete, pe ruta Tokyo-Doha-Bucuresti, urmeazã sã ajungã azi. Nu se stie, însã, cine s-a ocupat de achizitionare biletelor pentru acestia, pãrintii copiilor sau Ministerul Afacerilor Externe. În altã ordine de idei, o parte dintre copiii care l-au avut ca lider de grup pe Ghinoiu au povestit cã l-ar fi auzit pe acesta spunând cã excursia în Japonoia i-a produs o pagubã de 20.000 euro pentru cã nu ar fi cumpãrat biletele la timp.

Pe durata sederii lor în Japonia, copiii au fost cazati în apartamente închiriate cu ziua, în regim hotelier. Potrivit acesora, programul a fost destul de încãrcat, au mers mult pe jos, dar per general a fost o experientã frumoasã, cu exceptia pãtaniei de la întoarcere. „Noi, cei care ne-am întors azi (n.r. ieri, 27 iunie, în jurul orei 12:00) de la Milano nu prea am fost stresati de aceastã situatie, pentru cã pãrintii s-au ocupat de biletele noastre. Totusi nu ni s-a pãrut normal sã fim abandonati acolo. Vã dati seama, când dispare liderul de grup, îsi inchide pagina de Facebook, vezi cã e de negãsit, pentru cã nici la telefon nu rãspunde, îti dã o notã de neîncredere, de teamã. Dar toate acestea compenseazã cu faptul cã am vãzut o tarã civilizatã si extrem de frumoasã. Ne bucurãm ca am ajuns în regulã acasã si sperãm ca cei de la asociatie sã aibã un motiv sau o scuzã plauzibilã pentru ceea ce s-a întâmplat”, a declarat un copil din grupul de elevi care a ajuns pe aeroportul din Bucuresti ieri, în jurul orei 12:00.

Pãrinte: „Ne vom adresa autoritãtilor pentru cã aici este vorba de înselãciune”

„Mã bucur cã al meu copil a ajuns acasã, nu mai conteazã câti bani am cheltuit ca sã se întoarcã în sigurantã. Încã nu reusesc sã înteleg cum de un organizator de excursii poate sã ia bilete pentru un grup de minori doar dus, fãrã întoarcere. Cand fiul meu era în avion dinspre Qatar spre Milano, mi-a dat mesaj si mi-a spus îi cumpãr bilet, pentru cã organizatorul nu i-a mai luat. Nu mi-a venit sã cred, a fost foarte greu sã-l achizitionez, pentru cã, fiind minor, nu ni se valida cumpãrarea biletului pânã când nu bãgai seria biletului însotitorului si, bineînteles, acesta nu avea bilet. Au fost trei ore de asteptare pânã când avionul a aterizat la Milano si am putut discuta cu cel care îi însotea pe copii. El era la fel de speriat ca si noi, nu stia ce se întâmplã si a trebuit sã apeleze la niste prieteni din Bucuresti care sã-i plateasca biletul. Apoi am reusit si noi sã facem rezervãrile. Cu tot cu banii dati pe hotel (n.r. grupul a fost cazat la hotel noaptea dinspre 26 spre 27 iunie), am plãtit 300 euro. Asta pentru cã asociatia nu si-a respectat contractul. Cel mai probabil, ne vom adresa autoritãtilor pentru cã aici este vorba de înselãciune, dar mai grav e cã acesti copii au fost pur si simplu abandonati într-un aeroport, deci putem vorbi si de un abuz de încredere”, ne-a declara tatãl unuia dintre copiii abandonati pe aeroportul din Milano.

Transfer de la hotel cãtre aeroport, cu sprijinul unei parohii române

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a intervenit în acest caz, iar ambasadele din Tokyo, Milano, Viena si Doha au oferit asistentã consularã. Prin intermediul unui comunicat de presã, MAE a anuntat cã „o parte din grupul de tineri aflati în tabãrã în Tokyo, Japonia, a plecat în cursul acestei dimineti (n.r. ieri, 27 iunie) spre România, cu escalã la Viena. Un reprezentant al Ambasadei României în Austria va fi prezent pe aeroportul din Viena, pentru a le acorda sprijinul necesar îmbarcãrii cãtre tarã. A doua parte a grupului va pleca cãtre România în cursul dupã-amiezii (n.r. ieri, 27 iunie), pe ruta Tokyo-Doha-Bucuresti. Ambasada României la Doha va asigura asistenta consularã necesarã pe perioada tranzitului. În ceea ce priveste cetãtenii români care au ajuns pe 26 iunie, la Milano, urmeazã sã se întoarcã în tarã tot în cursul zilei de astãzi (n.r. ieri). Pe parcursul sederii în Italia au fost asistati de Consulatul General al României la Milano, atât în vederea identificãrii cazãrii, cât si a asigurãrii transferului de la hotel cãtre aeroport, cu sprijinul unei parohii române de pe plan local. Reprezentantele diplomatice si consulare ale României din Tokyo, Milano, Viena si Doha vor acorda în continuare asistentã consularã, pânã la solutionarea cazului, în limitele competentelor legale. Ministerul Afacerilor Externe monitorizeazã în mod prioritar situatia si pãstreazã în permanentã legãtura cu oficiile implicate, grupurile de cetãteni români si familiile acestora, acordând asistenta consularã necesarã”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.