spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Roxana si Daniela, cele mai bune eleve din mediul rural la Evalurea Nationalã

- Advertisement -

FELICITÃRI… Si la tarã se face carte în adevãratul sens al cuvântului, dacã existã dorintã si dãruire. O dovedesc notele foarte bune obtinute anul acesta de elevii de clasa a VIII-a, din mediul rural, la Evaluarea Nationalã. Cea mai mare medie este a Roxanei Georgiana Asavei de la Scoala “Mihail Eminescu” din Laza – 9,90 (9,80 la limba si literatura românã si 10 la matematicã), urmatã de Daniela Constantin de la Scoala “Dimitrie Negrutiu” din Pogonesti – 9,72 (9,75 la limba si literatura românã si 9,70 la matematicã). Sustinute de pãrinti si profesori deopotrivã, cele douã fete îsi doresc sã urmeze licee care sã le ajute sã-si descopere viitoarea carierã. Astfel, Roxana Georgiana a anuntat cã va merge la Liceul “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, iar Daniela, la Liceul “Mihai Eminescu” Bârlad.

20 de sutimi. Atât îi mai trebuiau Roxanei Georgiana ca sã obtinã media 10 la Evaluarea Nationalã. Îndemnatã sa facã contestatie, cã poate obtine un 10 curat, aceasta a hotãrât sã nu riste. “Mi-e putin fricã sã fac contestatie, pentru cã pe mine mereu m-a tras în jos scrisul. La gramaticã am fãcut toate exercitiile corect, dar cred mi s-a scãzut la scris sau la redactare”, a explicat fata. Rezultatul foarte bun obtinut de aceasta nu este întâmplãtor. A fost premiantã în fiecare an, ba mai mult, a câstigat locuri fruntase în cadrul mai multor olimpiade si concursuri. “Nu e usor sã te mentii printre primii pentru cã sunt atât de multe materii si trebuie sã înveti la toate, nu poti sã te axezi doar pe ce îti place tie. Normal cã nu-mi plac toate materiile, dar trebuie sã învãt, dacã vreau sã am o anumitã medie si sã intru la un liceu bun. Anul acesta am descoperit cã îmi place foarte mult istoria, cred cã si pentru cã avem un profesor foarte bun. Am participat la Olimpiada de istorie, faza localã, unde am luat premiul I, iar la faza judeteanã – locul III. Am mai participat la Olimpiada de limba si literatura românã, la faza localã am luat locul I, iar la cea judeteanã – mentiune. De asemenea, am mai participat la un concurs de matematicã pentru copiii din mediul rural si am luat premiul III”, a povestit eleva.

Roxana Georgiana, pasionatã de lecturã si de voluntariat

În timpul liber, elevei îi place sã citeascã, în special romane politiste, sã se plimbe cu prietenii si sã se implice în activitãti de voluntariat. Cât despre ceea ce i-ar plãcea sã se facã când va termina studiile, încã nu este hotãrâtã. “Toatã lumea mã întreabã asta si niciodatã nu stiu cum sã rãspund. Optiunile mele sunt diametral opuse. Mi-ar plãcea sã lucrez si în domeniul IT, mai ales cã vreau sã dau la LMK, profilul Matematicã-Informaticã, dar si sã lucrez cu oamenii, eventual în domeniul psihologiei, pentru cã am fãcut voluntariat la un ONG – Fundatia World Vision România – si am descoperit zona aceasta. M-a ajutat foarte mult sã mã dezvolt personal pentru cã nu aveam destul de multã încredere în mine si, implicându-mã în diverse activitãti, participând si uneori organizându-le eu, am vãzut o schimbare la mine”, a mai povestit Roxana Georgiana.

Profesoara de matematicã a Roxanei: “e o plãcere sã lucrezi cu astfel de copii”

Profesorii elevei sunt mândri de rezultatul acesteia, mai ales cã un 10 la matematicã nu se obtine deloc usor. “Eu mã asteptam sã ia 10, pentru cã dupã examen am vorbit cu ea, mi-a zis ce a scris si eu i-am zis <<iei 10, cã ai fãcut corect totul>>. <<Nu, sigur am gresit ceva, nu am cum sã iau 10>>, mi-a spus. Este o fatã foarte silitoare, ori de câte ori nu întelegea ceva si prindea o orã sau o pauzã, chiar si la cancelarie, venea si îmi spunea <<doamna, am un exercitiu care nu-mi iese. Puteti sã îmi arãtati?>>. Un copil cum nu gãsesti foarte des. Nu stiu dacã am mai avut 10 la matematicã, acum câtiva ani fusese un 9,95. Ea a stiut sã profite de fiecare moment, iar noi ne bucurãm cã e a noastrã. Nu pot sã vã zic decât cã e o plãcere sã lucrezi cu astfel de copii. E ca atunci când lucrezi cu pãmântul bun, orice ai semãna pe el, dã roade bogate”, a declarat profesoara de matematicã a fetei, Anca Panaete.

Directorul Scolii “M. Eminescu” Laza: “o elevã extraordinar de bunã”

Rata de promovabilitate la Evaluarea Nationalã este de 83,33% la Scoala “Mihai Eminescu” Laza. “La limba si literatura românã a fost de 91,66%, iar la matematicã – 70,83%. Rezultatele sunt bune, ne bucurãm cã avem si o medie de 9,90, cu un 10 la matematicã. Noi am mai avut copii buni, câte patru-cinci în primii 100, dar cu 10 curat la o disciplinã, nu cred. E o mândrie pentru noi, ne bucurãm pentru ea, mai ales cã merita. Este o elevã extraordinar de bunã, a participat la mai multe olimpiade si concursuri, a câstigat premii, este si implicatã în activitãti de voluntariat cu Fundatia World Vision, adicã o elevã care chiar îsi doreste sã îsi construiascã o carierã frumoasã în viatã”, a declarat directorul scolii, prof. Ilie Radu.

Daniela Constantin, a doua pe mediul rural la Evaluarea Nationalã

PREMIANTÃ… A doua medie din mediul rural apartine Danielei Constantin, din comuna Pogonesti. Dana a obtinut la Evaluarea Nationalã media 9,72, iar media generalã cu care a absovit Scoala Gimnazialã „Dimitrie Negrutiu” din Pogonesti a fost 10.00! Este fata viceprimarului comunei Pogonesti, Gelu Constantin, iar rezultatele fiicei sale la scoalã l-au încântat! „Dana mea vrea sã urmeze specialitatea Matematicã – Informaticã si, desi initial a vrut sã meargã la Colegiul “G. R. Codreanu”, am optat împreunã pentru Liceul “Mihai Eminescu”. Sunt convins cã stie ce vrea, cã are capacitatea sã se mentinã ca si pânã acum, la nivelul de 10 pe linie, cum a avut din clasa I pânã în clasa a VIII-a”, a spus mândru tatãl Danielei, Gelu Constantin.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.