LUMINÃ… Vasluienii rãmân aproape de Bisericã, chiar dacã sunt în tãri strãine, unde muncesc din greu, pentru o bucatã de pâine. “Ia sã vedem, cine este din zona Husilor sau din Vaslui?”, a întrebat Preasfintitul Ignatie al Husilor, duminicã, la Luton – Marea Britanie, la sfârsitul slujbei tinute cu prilejul hramului parohiei românesti. I-au rãspuns un bãrbat din Vaslui si o femeie din Lunca Banului, ambii îmbrãcati în straie populare. “Sunt oameni foarte faini în aceastã zonã, sã stiti. Foarte credinciosi. Aproape cã zici cã nu prea esti în România, acolo, în zona Vasluiului, cã nu prea sunt atinsi de ideologiile acestea seculariste si ale lumii de astãzi”, i-a lãudat Episcopul pe vasluieni.
Desi a plecat din Diaspora de ceva vreme, Ierarhul Husilor rãmâne unul dintre cei mai iubiti duhovnici ai românilor aflati peste granitã. Chemat frecvent sã slujeascã în comunitãtile românesti, PS Ignatie si-a fãcut un obicei, din a pleda de fiecare datã în favoarea vasluienilor, pe care îi prezintã într-o altã luminã, decât o fac, de o vreme, rãuvoitorii. Cei care vin la slujbe aflã cã vasluienii sunt oameni linistiti, credinciosi si muncitori. Diminicã, în momentul în care a vrut sã împartã florile primite în dar – un obicei care îi apartine si care devine o traditie din ce în ce mai asteptatã de credinciosi, a întrebat de vasluieni. “Eu am primit câteva buchete de flori si vreau sã le dãruiesc, ca sã mentinem traditia. Vasluieni sunt aici? Cine este din zona Husilor?”, a întrebat Ierarhul. O femeie din Lunca Banului, îmbrãcatã într-un frumos costum popular moldovenesc, a iesit timidã din multime, la fel si un vasluian din municipiul resedintã de judet, care a luat florile pentru sotia sa. “Vã am pe toti în inima mea acolo unde slujesc, la Husi, în judetul Vaslui. Sunt oameni foarte faini acolo, sã stiti. Foarte credinciosi. Aproape cã zici cã nu prea esti în România, acolo, în zona Vasluiului, cã nu prea sunt atinsi de ideologiile acestea seculariste si ale lumii de astãzi. Sunt oameni credinciosi si foarte, foarte buni”, le-a spus Episcopul Husilor.
“Vã multumesc pentru dragoste. Am competenta de a vorbi despre viata unui român în Diaspora”
“Chiar dacã am plecat în România, sã stiti cã eu v-am luat în inima mea, pe toti cei care sunteti aici, în Diaspora si încercati sã tineti foarte mult la identitatea de crestini, în primul rând, si apoi de români. De aceea, pentru mine este o bucurie extraordinarã – si multumim lui Dumnezeu, pentru darul acesta. Multumesc foarte mult si IPS Pãrinte Mitropolit Iosif, care mi-a dat binecuvântarea si m-a rugat sã vin aici, ca sã îl ajut sã fiu prezent la hramul parohiei dumneavoastrã. IPS Mitropolit este si dânsul aici, în Marea Britanie, este în Tara Galilor, unde parohia de acolo împlineste 10 ani de existentã, de slujire ortodoxã româneascã si atunci trebuia sã se împartã cumva. Sunt foartre legat de dumneavoastrã, de toti românii din Diaspora. Ori de câte ori mi se oferã ocazia sã vorbesc despre dumneavoastrã, o fac cu mare bucurie, ca unul care am fost aici, cu dumneavoastrã, aproape 7 ani. Cred cã 7 ani sunt de ajuns ca sã pot sã spun într-un fel cã am competenta de a vorbi despre ce înseamnã viata unui român ortodox, aici, în Diaspora. Vã multumesc foarte mult pentru dragoste, pentru faptul cã atunci când ne reîntâlnim, este suficient sã ni se intersecteze privirile, ca sã ne umplem de bucurie. Îi multumesc foarte mult si pãrintelui Ioan, prieten de-al meu, ca sã îl numesc asa. Si doamnei preotese, de asemenea. Sufletul unei parohii este preotul, dar sufletul preotului este preoteasa”, a spus Episcopul Husilor, Preasfintitul Ignatie.