CARTE… Maria Crîsmaru, vasluianca ce a reusit sã intre în Guinness Book dupã ce a efectuat cea mai lungã cãlãtorie pe jos, a lansat o carte cu toate experientele din acea perioadã – “300 k Peregrin între douã milenii”. Primul volum al acesteia poate fi cumpãrat de pe site-ul Editurii Magic Print, sectiunea Memorii/Jurnale, la pretul de 115 lei. “Cam greu, dar am pornit cãruta. Exemplarul pilot a fost fãcut cu tehnologia modernã, mi-a cãzut mâna când l-am luat, grea cartea – 800 de pagini. Doamna director editor de la MagicPrint a hotãrât sã schimbãm hârtia si sã o tipãrim clasic, iar coperta sã fie cartonatã. Se poate comanda online, de pe site-ul www.mgp.ro. Desigur, voi face si lansãri de carte, cei ce o vor achizitiona online si doresc sã ne întâlnim pentru un gând frumos, asternut pe prima paginã, pot veni cu cartea. Vã multumesc anticipat si astept cu nerãbdare impresii”, a transmis Maria Crîsmaru.
Maria Crîsmaru este una dintre femeile care fac cinste nu doar Vasluiului si României, ci lumii întregi. E prima si singura femeie, pânã în prezent, care a efectuat cea mai lungã cãlãtorie pe jos. A urcat la înãltimi de peste 6.000 de metri, a îndurat temperaturi de -38 grade Celsius în Antarctica sau de 60 grade Celsius si a atins cei doi poli ai Terrei: Polul Nord si Polul Sud. Performantele sale stau scrise si în Cartea Recodurilor: 120 tãri strãbãtute, 102 verificate de Guinness si recunoscute, în jur de 300.000 de km parcusi si cel mai lung pasaport din lume – 154 pagini si o lungime de 19 m.
“Doamne, fatã, cu cine semeni draga mamii? Cã eu si tatã-tu suntem întregi la cap…”
Una dintre întâmplãrile din expeditiile sale în cartea sa ne-a fost povestitã în urmã cu doi ani jumãtate, în cadrul interviului pe care aceasta ni l-a acordat: “În toate aceste cãlãtorii am avut un jurnal în care le-am însemnat. O sã vã redau câteva pasaje din cãlãtoria mea spre Tara de Foc. <<Mã urc în autocar dupã ce mã asigur cã bagajele sunt bine asezate si în sigurantã. Mi-am luat loc la fereastrã ca sã-mi pot sprijini capul când mi se face somn. În autocar este rece din cauza aerului conditionat. S-a înserat, nu mai vãd nimic pe fereastrã. Îl pun pe Grigore, ursuletul meu de plus, între cap si geam si încerc sã adorm. Oprim pentru alimentare. Cumpãr o sticlã cu apã mineralã si o pâine. Mi s-a terminat pâinea uscatã si apa. Tin pâinea în mânã si mã buseste râsul. Mã îndrept cãtre telefonul public, bag cartela si o sun pe mama.<< Sãrut mâna, mamã!/Maria?Aud la celãlalt capãt al firului de telefon. /Da, mamã – spun râzând în hohote./Da ce e cu tine? Ce ai pãtit? De ce râzi?/Ti-aduci aminte când eram micã si mã trimiteai sã cumpãr pâine?/ Da. De ce?/Ce îmi spuneai când veneam târziu cu pâinea, pentru cã mã opream cu copiii la joacã?/Nu mai stiu, te certam./Nu mamã, mã întrebai dacã am cumpãrat-o din Patagonia./Da, da, batã-te norocul fatã, asa este. De asta râzi tu?/Ei bine, da. De data aceasta chiar am cumpãrat o pâine în Patagonia, doar cã nu stiu când ajung acasã. Ha, ha, ha…/Esti în Patagonia?/Da, mamã./Doamne, fatã, cu cine semeni draga mamii? Cã eu si tatã-tu suntem întregi la cap…/Nu stiu, mamã, dar… Sã stii cã si eu sunt întreagã la cap>>. Si ne punem pe râs. O întreb dacã este bine si ne luãm rãmas bun. Am putini bani pe cartelã si am promis copiiilor cã îi sun din Tara de Foc. Mama a încercat în fel si chip sã mã opreascã din drum, îi este fricã pentru viata mea>>“.
