spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

WC-urile din fundul curtii se transformã în grupuri sanitare, în 137 de scoli vasluiene

- Advertisement -

BANI… Veste bunã pentru elevii si prescolarii din mediul rural. Din toamnã, acestia vor beneficia de grupuri sanitare noi, conforme si cu toate utilitãtile necesare. Guvernul României a alocat deja fondurile pentru realizarea lor, iar judetul Vaslui este principalul beneficiar al proiectului. 137 de scoli si grãdinite vor primi în total 9.515 mii lei pentru efectuarea lucrãrilor de amenajare si asigurare a grupurilor sanitare din unitãtile de învãtãmânt preuniversitar. Cea mai mare sumã – 200 mii lei – va ajunge la Scoala Gimnazialã „Maresal Constantin Prezan” din Dumesti, iar cea mai micã – 24 mii lei – la Scoala Primarã din satul Perieni.

„Pe 7 iunie 2019 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr 459, Hotãrârea de Guvern nr. 363/2019 din 30 mai 2019 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat cãtre bugete locale, prevãzute în bugetul Ministerului Educatiei Nationale, pentru finantarea în anul 2019 a unor cheltuieli de capital ale unitãtilor de învãtãmânt preuniversitar de stat. Astfel, judetul Vaslui devine principalul beneficiar al acestei Hotãrâri guvernamentale, prin alocarea a 16% din suma totalã de 64.900 de mii de lei, respectiv 9.515 mii de lei, creîndu-se premisele unui an scolar nou 2019-2020 în care problema grupurilor sanitare modernizate sã fie rezolvatã în proportie de 100%, în toate unitãtile scolare din judet”, a anuntat Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui.

Lucrãrile trebuie sã fie finalizate înainte de începerea noului an scolar

Lucrãrile de realizare si amenajare a grupurilor sanitare vor fi coordonate de autoritãtile locale. Acestea vor trebui sã contracteze constructorii si specialistii necesari, sã se ocupe de achizitiile publice, dar si sã completeze suma pentru finalizarea lucrãrilor. Pentru cã grupurile sanitare trebuie sã fie gata pânã la începerea anului scolar, Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui trage un semnal de alarã: „Semnalãm în regim de urgentã autoritãtilor locale pe raza cãrora functioneazã unitãtile de învãtãmânt de stat nominalizate în actul normativ cã au obligatia de a-si actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât sã poatã demara cât mai repede procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitãtile de învãtãmânt beneficiare. Sumele estimate si alocate de cãtre Ministerul Educatiei Nationale vin în completarea sumelor alocate din bugetul local, restul cheltuielilor necesare finalizãrii lucrãrilor, precum si cheltuielile cu bransamentele pentru apã potabilã si canalizare, vor fi suportate din bugetul autoritãtilor locale. Procedurile privind achizitia lucrãrilor de investitii, încheierea si derularea contractului de lucrãri vor intra în sarcina autoritãtilor locale. Sumele prevãzute în Hotãrârea de Guvern se vor transfera de cãtre Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui la solicitarea autoritãtilor locale, pe baza documentelor justificative emise de cãtre executantul lucrãrii. Pentru realizarea lucrãrilor de investitii, autoritãtile locale vor respecta toate prevederile legale în ceea ce priveste achizitiile publice, calitatea în constructii, normele de igienã si de sãnãtate publicã precum si toate celelalte conditii legate de proiectarea, construirea si exploatarea constructiilor pentru unitãtile de învãtãmânt. Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui si directorii unitãtilor de învãtãmânt devin responsabili de urmãrirea realizãrii în conditii de calitate si finalizarea lucrãrilor înainte de începerea anului scolar 2019-2020, contribuind decisiv la rezolvarea completã a acestei importante probleme administrative a scolilor vasluiene”.

Directorul Scolii Gimnaziale „Maresal Constantin Prezan” din Dumesti: „va fi o investitie mai costisitoare”

INVESTITII… Directorul unitãtii de învãtãmânt care va primi cei mai multi bani pentru amenajarea grupului sanitar – Scoala Gimnazialã „Maresal Constantin Preza” Dumesti a declarat cã, cel mai probabil, lucrãrile vor necesita o investitie costisitoare. „Este binevenitã aceastã sumã de bani. Scoala noastrã are douã corpuri: în corpul A existã grup sanitar, iar corpul B îl are în curtea scolii, este din cãrãmidã si a fost construit în ’68, odatã cu scoala. Pentru grupul sanitar din acest corp au fost alocati cei 200 mii lei, la stabilirea cuantumului sumei luându-se, probabil, în calcul numãrul de elevi care vor folosi grupul sanitar. În corpul B învatã 7 clase, adicã în jur de 150 de elevi. Am discutat cu conducerea primãriei, vara aceasta trebuie sã demareze lucrãrile, dar o datã exactã încã nu avem. Pânã în toamnã, însã, trebuie sã fie gata, pentru cã este ordin de la Inspectoratul Scolar. Autoritãtile locale vor face toate demersurile, noi doar umãrim lucrãrile, astfel încât sã fie de calitate. Dar la noi situatia e putin complicatã: corpul B este amplasat într-o zonã de ses si e posibil sã avem o problemã cu infiltratiile. Nivelul freatic este foarte sus. Fosa trebuie sã fie foarte bine etanseizatã ca sã nu se infiltreze apã din exterior. Trebuie gãsitã o solutie. Dar va veni un expert, va face o analizã si o propunere si apoi vom cunoaste si valoare întregii lucrãrii. Dar sigur va fi o investitie mai costisitoare”, a declara directorul scolii, prof. Butnaru Ionel Relu.

Directorul Scolii Gimnaziale Vutcani: „timpul este scurt, trebuie sã gãsim un constructor bun”

NOU… O sumã importantã de bani va primi si Scoala Gimnazialã Vutcani: 135 mii lei. Din acesti bani se vor amenaja douã grupuri sanitare. „În momentul de fatã este un grup sanitar vechi de 40-50 ani. Am discutat cu domnul viceprimar, consilierii local si vom încerca sã gãsim solutia cea mai bunã pentru a încerca sã terminãm lucrãrile pânã sã înceapã elevii scoala, dar asta dacã vom gãsi un constructor foarte bun, care sã-si facã treaba cum trebuie si pânã la 1 septembrie. Pentru cã avem douã corpuri, va fi nevoie de douã grupuri sanitare, cu mai multe cabine fiecare, pentru cã trebuie sã respectãm cerintele DSP-ului. Urmeazã sã vinã un expert sã analizeze situatia, iar apoi Consiliul Local si Primãria, probabil, vor scoate la licitatie lucrarea. Timpul este scurt, dar sperãm sã gãsim oameni buni care sã ne ajute sã terminãm pânã vor începe elevii scoala”, a declarat prof. Mihãitã Arsene, directorul Scolii Gimnaziale Vutcani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.