CULTURÃ… Cãminul Cultural din comuna Suletea a gãzduit ieri, 6 iunie, o lansare de carte specialã: monografia satului Rãscani, semnatã de profesorii Gheorghe Gherghe si Neculai Apostol. Alãturi de ei, la eveniment s-au aflat mai multi invitati de seamã ai judetului, printre care scriitoarea Oltea Rãscanu-Gramaticu, Elena Monu, presedinta Societãtii Culturale Academia Bârlãdeanã, deputatul Daniel Olteanu si primarul comunei Suletea, Ciprian Tamas. Monografia este dedicatã anului 2018, anul Centenarului Marii Uniri si anul în care s-au împlinit 385 de ani de la prima atestare documentarã a satului Rãscani. “Cartea este deosebit de interesantã si bine structuratã, accesibilã oricãrei persoane care nu are vreo pregãtire specialã. De asemenea, cartea subliniazã faptul cã pe tot acest areal, fie cã vorbim de Suletea, de Miclesti, de Ghermãnesti sau de Banca, aici a existat continuitate, asa cum o demonstreazã sãpãtãturile arheologice încã din perioada paleoliticului târziu, trecând acum, în succesiv, prin perioada neoliticã si apoi perioada bronzului. Deci, aceastã zonã, aceste vãi au permis ceea ce numim noi <convietuirea>“, a punctat scriitoarea Oltea Rãscanu-Gramaticu ieri, în cadrul lansãrii de carte.
Monografia are 320 de pagini si este structuratã în 16 capitole ce urmãresc istoria si specificul satului Rãscani. “Truda noastrã a fost sub semnul respectului pentru efortul strãmosilor încununat cu izbânda din 1918 – MAREA UNIRE. Gândul nostru: sã reamintim celor din prezent si viitor cã au datoria sfântã sã apere unitatea neamului românesc, statul national unitar român, sã apartinã cu onoare si demnitate poporului român!”, noteazã autorii monografiei în introducere. “Atunci când vestigiile, mãrturiile, documentele satului, ale oamenilor si locurilor sale, au sansa sã întâlneascã mintea si pasiunea celui mai dornic sã le afle, sã le înteleagã si sã le împãrtãseascã prin scris, atunci o asemenea carte scumpã are sansa sã se nascã. De o asemenea sansã avem parte în prezent, când trecutul satelor din preajma Bârladului are frecvente si valoroase întâlniri cu profesorul-istoric, pasionat si mereu neobosit. Se numeste Gheorghe Gherghe si iatã-l pentru încã o datã, oferind, dãruind unei comunitãti rurale truda si pasiunea sa. Ca toate celelalte cãrti publicate, “Rãscani. Un neam, un sat” îsi propune sã ducã în mijlocul comunitãtii din Rãscani si altora interesati un material cuprinzãtor al parcursului neamului rãscãnean si a celor din Miclesti. Cartea aceasta va fi un prilej de lecturã si de discutii pentru, sperã, cât mai multi dintre rãscãneni si cã o nedoritã cortinã a necunostintei va dispãrea astfel. Despre strãdania autorilor, oricât de mare, nu ar fi fost suficientã fãrã implicarea unor oameni cãrora le multumim: primarul comunei, domnului Ciprian Tamas, si Consiliului Local Suletea, pentru finantarea editãrii si tipãririi editiei noastre, precum si lui Alin Munteanu, pentru editarea si corectarea în mod profesionist a cãrtii”, a transmis învãtãtorul Neculai Apostol.
“<<Nu ne meritã România!>>, se aude destul de des. Dar noi meritãm România?”
De cealaltã parte, profesorul a tras un semnal de alarmã cu privire la exodul românilor: “Dupã 1990, a urmat cea mai grea loviturã primitã de neamul românesc, au pãrãsit pãmântul strãmosilor peste cinci milioane de români. Si exodul continuã, e în plinã desfãsurare! Suntem oare la capãtul unui destin etnic? Piere neamul românesc?! Rãzboaiele n-au fãcut atâtea victime. Suntem supusi unui rãzboi invizibil, ocult. Pierim din vina noastrã, ca plantele de pe un ogor, tratate gresit cu un ierbicid. E de mirare cã mai sunt încã oameni în Țarã! Mai sunt bãtrâni, pensionari, în asteptarea drumului spre vesnicie, spre întâlnirea si reunirea cu strãmosii. “Nu ne meritã România!”, se aude destul de des. Dar noi meritãm România? Vin în vizitã cei plecati. În pribegie, pe drumul pierzaniei, si înjurã drumurile proaste. Dar de ce nu au stat aici sã le construiascã?! Sunt robii altora, unii, mai ales copiii lor se simt spanioli, englezi, germani, americani. Pãmântul Tãrii nostre nu va rãmâne fãrã oameni în viitor, avem o tarã prea frumoasã si roditoare, vor veni neamuri strãine, acelea se vor lupta sã merite România sau … cum se va numi ea în viitor. Satele noastre se micsoreazã, unele dispar, se mãresc cimitirele, neamul românesc va ajunge istorie. Oare neamul românesc nu are onoare? Nu are demnitate? Locuri de muncã nu dã niciun stat, ele apartin investitiilor private, apartin muncii. Un loc de muncã ti-l faci! Dupã cãderea comunismului, toti românii aveau apartamente si, cei care voiau, un lot de pãmânt. Le-au pãrãsit, au plecat! Prea des se auzea: „Ce ne trebuie nouã pãmânt?”. Au venit strãinii, au cumpãrat pãmântul. Sigur cã lor le trebuie, ei nu-s „destepti” ca noi! Bunicii nostri au obtinut acest pãmânt, plãtindu-l cu sânge la Oituz, Mãrãsesti, pe Nistru si pe Tisa. Noi, neam de pãstori si agricultori, am ajuns sã urâm pãmântul, implicit am ajuns sã dispretuim, sã ignorãm rãdãcinile neamului. Uitãm cã o fiintã fãrã rãdãcini e sortitã pieirii”.
