ARTÃ… Pictorul Traian Nica Tuckman, originar din judetul Vaslui, i-a fãcut un cadou special Papei Francisc, zilele trecute, când Suveranul Pontif ne-a vizitat tara. Este vorba despre un portret al Sfântului Pãrinte, pe spatele cãruia a scris “Sã vã dãruim acest simbol al pretuirii noastre, cu piosenie Sfinte Pãrinte Francisc, pelerin pe acest mult frãmântat pãmânt al României”. Si-a dorit sã-l înmâneze personal, însã mãsurile stricte de securitate nu i-au permis, asa cã l-a lãsat la Palatul Nuntiaturii Apostolice a Sfântului Scaun. “Mi-am dorit sã i-l înmânez personal, dar dacã nu s-a putut, asta e. De la poartã l-a luat o mãicutã, care mi-a zis cã tabloul va ajunge la Muzeul Vaticanului”, a declarat artistul.
Tabloul a fost realizat în aproape cinci zile. “Când am aflat cã vine Papa Francisc la noi, m-am gândit cum pot sã marchez momentul, cã de câte ori vine la noi în tarã un Papã? A mai fost abia acum 20 de ani. Nu te întâlnesti în fiecare zi cu un Suveran Pontif. Eu am 70 de ani, când sã mã mai întâlnesc? Am lucrat vreo patru-cinci zile, am pierdut vreo douã nopti, dar a iesit ceva frumos”, a spus pictorul Traian Nica Tuckman. Însã nu este primul sau singurul gest de acest gen, cãci de-a lungul timpului, artistul a donat sute de tablouri, potrete cu personalitãti de marcã, dar si cãrti de beletristicã si manuale scolare.
Cine este pictorul Traian Nica Tuckman?
Traian Nica Tuckman s-a nãscut în 1949, în satul Cãlugãreni al comunei Stefan cel Mare, “o vãgãunã”, cum îsi aminteste acesta. “Scoala am fãcut-o cu doamna învãtãtoare Talpes si, un an, cu domnul Ciuhodaru. Doamna Talpes mi-a spus cã am talent la desen si atunci m-am îndreptat si eu în directia asta. Apoi am urmat clasele V-VIII la Bârzesti, mergeam vreo 6-7 km pânã la scoalã. Mi-a plãcut foarte mult muzica, am cochetat cu chitara, am fost prim-solist vocal al corului din Bârzesti, condus de directorul Pintilie. Mergeam în toate comunele în care aveau loc concursuri, apoi la Vaslui cu remorca dusã de tractor, cã nu erau microbuze…”, îsi aminteste pictorul. Dupã ce a terminat scoala, acesta a intrat pe piata muncii. “Patru ani am fost secretar UTC, mergeam din poartã în poartã si le spuneam oamenilor <<vã rog, dati 50 de bani>>, cã atât era cotizatia. Dupã aceea, am plecat în Tulcea, am lucrat la un hotel, apoi pe la Fetesti… În cele din urmã, am ajuns la Slobozia, unde am muncit la o fabricã. Meseria mea de bazã era de zugrav, se leagã într-un fel de picturã. Seara, cheile rãmâneau la mine si toatã noaptea stãteam de mã jucam cu culori pe tablouri, cartoane. Mesteru’ Mateescu, vãzând, mi-a zis <<Bãi, Traiane, dar mai pune si tu un copac, ceva, numai dealuri?>>. Din vorbã în vorbã, a ajuns vestea si la directorul Bãlan, care mi-a zis <<hai sã facem ceva la cantinã>>. Atunci m-am gândit sã facem ceva cu niste panouri, niste farfurii. Ceea ce am fãcut atunci se numeste azi Tableaux – Paige (artã aplicatã). Mai fãcuse înainte un artist din Galati, dar el era cunoscut pentru asta. De atunci, eu nu am mai fãcut artã aplicatã. M-am stabilit în Bucuresti si m-am apucat de picturã. Am pictat mii de tablouri, începând de la peisaje, naturi statice, pânã la portrete. Dupã ce am tot experimentat si exersat, am zis sã mã apuc si de scoalã. Am terminat-o pe la 60 de ani, eram cel mai bãtrân elev. Am fost sef de promotie la Scoala de Artã”, povesteste artistul.
