DEZVÃLUIRI… Peste mai putin de o lunã, se vor împlini 35 de ani, de când, pe dealul Bobului din Bunesti Averesti, un grup de huseni au fãcut o descoperire unicã în lume: diadema princiarã geto-dacicã, din aur masiv! Desi s-a vorbit mult despre comoara de la Bunesti, ba chiar în seama descoperirii sale s-a pus inclusiv tragedia mortii directoarei Muzeului din Husi, Violeta Veturia Teodoru Bazarciuc, nu s-a povestit niciodatã, mai în amãnunt, cum a apãrut din lutul Bunestilor, minunea care avea sã uimeascã o lume întreagã. Putini stiu cã profesoara Doina Harnagea este unul dintre participantii activi la descoperire. Ea este cea care se vede, de altfel, între elevi, în singurele poze de la momentul descoperirii. Lucra atunci la Casa Pionierilor si învãta copiii sã iubeascã arheologia, fãcând în situl de la Bunesti Averesti, sãpãturi pe timpul verii. “Era pe 13 iunie 1984. Când noi am înteles ce descoprire uriasã am fãcut, aproape nu am mai stiut ce e cu noi. Au fost momente care nu se pot uita. Stiti cum am cântãrit-o? O sã râdeti… Cu o scândurã, cu o piatrã si niste pungute în care era cafea si zahãr cu gramaj exact. Se împlinesc 35 de ani si parcã a fost ieri totul”, povesteste profesoara Doina Harnagea.
“Noi aveam organizatã ca institutie, pentru elevi, “Tabãra de cercetare arheologicã”. În 1983 a fost primul an în care am mers. S-a întâmplat totul, precum o poveste. În ziua aceea, pe 13 iunie 1984, veniserã colegii mei de la Casa Pionierilor, cu alimentele pentru douã zile, cãci urma, apoi, sã plecãm. Eram eu, doamna Violeta Veturia Bazarciuc, alte persoane… A venit la noi un bãiat, care ne-a spus simplu: veniti, cã a apãrut ceva! Atunci, doamna Bazarciuc, directoarea Muzeului Husi, care era si coordonatoare a santierului de arheologie, mi-a spus mie: “doamna Doina, vã rog sã mergeti dumneavoastrã, sã vedeti ce se întâmplã, faceti ordine în obiectele arheologice si, apoi, astupati sectiunea arheologicã. Deci, nimeni nu a crezut în acel moment cã a putut apãrea un obiect de-o asemenea valoare. Am mers acolo si, deodatã, am vãzut ceva în peretele arheologic. Dacã veti observa poza diademei princiare, veti vedea cã marginile diademei sunt marcate de niste capete de animale, cu niste ineluse. Atât se vedea în momentul în care am descoperit-o. Atât. Si undeva, unde diadema este curbatã, sã stiti cã este tãietura hârletului. Decopertând, am vãzut cã este aur, fãrã discutie. Aur de 24 de karate, cãci l-am simtit maleabil”, îsI aminteste profesoara Harnagea.
Cele douã ipoteze: diadema fiicei regelul cetãtii geto-dacice sau o pradã de rãzboi!
“Am luat dictionarele, cãrtile, ce am gãsit, si am început sã cercetãm. Mai era o diademã un pic asemãnãtoare la Vergina, în Grecia, în mormântul sotiei lui Filip al II-lea, al Macedoniei. Si atunci am zis cã e diademã princiarã femininã. Am presupus cã era fiica regelul cetãtii geto-dacice. A rãmas ipoteza aceasta. O altã ipotezã putea fi cã diadema a fost pradã de rãzboi. Dacã vã uitati, în partea centralã a obiectului, sunt cinci flori. Ele sunt de tip grecesc. Animalele de la capetele barelor de aur sunt de provenientã sciticã. Deci, putem gândi cã fie a fost datã ca obiect de rãscumpãrare a unor prizonieri, fie, pur si simplu, o pradã de rãzboi”, a explicat profesoara Harnagea.
“Au ascuns aurul si au pãrãsit cetatea incendiatã, în grabã”
“Sã vã spun cum am gãsit-o? E foarte interesant. Am gãsit-o în context neolitic. Neoliticul este sub nivelul dacic, într-un sant arheologic. Deci, ea fusese ascunsã sub podeaua unei case dacice. Iar jur-împrejur, erau chirpici cu urme de pari arsi. Fie cetatea a fost atacatã si asediatã, dat foc, iar ei, în grabã, au ascuns si au fugit. Trebuie sã vã spun cã aproape toate tezaurele de la Bunesti, cã este diadema princiarã de aur, cã este un vas mare, cu monede de argint, din timpul Regelui Lizimac, fie cã au fost corali de Marea Rosie sau de Oceanul Indian, toate erau strânse si asa au fost gãsite strânse. Asta ne aratã cã toate erau ascunse si, cel mai probabil, oamenii cetãtii pãrãsiserã locurile în grabã”, este de pãrere profesoara Harnagea.
Au cântãrit comoara pe dealul Bobului, cu o scândurã si o piatrã!
“Când am scos frumusetea de diademã, credeti-mã, au fost emotii mari si au fost momente în care nu stiam ce e cu noi. O explozie de entuziasm! Apoi, dupã ce am spãlat-o, am zis, bine, hai sã o cântãrim. Dar cu ce sã cântãresti pe dealul Bobului, unde eram izolati complet?! Si atunci ne-a venit în cap ceva… Aveam o colegã care avea un obicei frumos, sã cumpere totul cu un gramaj strict. Avea cafea bine cântãritã si zahãr în cubulete, etc. Apoi, aveam nevoie de o scândurã. Dar de unde s-o luãm? Am cãutat vreo jumãtate de orã si, pentru cã nu gãseam, ne-au dus în spatele barãcii si am desfãcut baraca, de unde am luat o scândurã. Si am centrat-o pe o piatrã. Am pus într-o parte diadema si în cealaltã cafea, zahãr, ce am mai avut noi. A rezultat cã avea vreo 750 si ceva de grame, ceea ce s-a adeverit, noi reusind sã o cântãrim, cu scândura si cu piatra, la diferentã de doar câteva grame de banca nationalã. Si, cu ajutorul doamnei Bazarciuc, care era o doamnã care stia bine arheologie, mai vãzuse obiecte, studiase, stiam cã era aur de 24 de karate. În acel moment, noi toti din tabãrã, am înteles cam ce descoperire se fãcuse la Bunesti Averesti. Am înteles repede cã era o descoperire unicã în lume.
Au anuntat imediat Securitatea si Militia, cãci atunci “nu te jucai”!
“Chiar în acea zi, în jurul orei 13,00, au fost trimisi oameni din tabãrã, care sã ajungã la Militie, la Securitate si la Primãrie. Cã nu era de joacã! Atunci erai obligat sã anunti imediat. Doamna Bazarciuc mi-a spus: “pânã ajung colegii tãi la Husi, mai bine mergi tu, pe drumul cel mai scurt, la Primãrie, la Bunesti, si anuntã-l pe tovarãsul secretar, Munteanu. Ce însemna, de fapt, drumul cel mai scurt? De pe dealul Bobului, cel mai scurt drum era sã coborâm 600 de metri, pe o pantã aproape ca un perete si, apoi, prin mlastinã. Am luat un bãiat si, prin mlastinã, am ajuns seara, la Primãrie, la Bunesti. S-a dat telefon imediat, s-a raportat inclusiv la Bucuresti, iar peste noapte, deja s-a publicat informatia în revista Magazin Istoric, cum cã “Un grup de elevi, de la Casa Pionierilor Husi, coordonati de profesoara Doina Harnagea, au descoperit o diademã de aur, în cetatea geto-dacicã de la Bunesti. Au venit apoi si au ridicat diadema, au dus-o la Consiliul Judetean, cum era atunci, si apoi la Bucuresti. Ea este la Muzeul de Istorie a României, dar se mai fac expozitii itinerante prin tarã. Eu am vãzut-o la Iasi. Când am vãzut-o, am plâns. Parcã revedeam totul, parcã era un copil al meu, care fusese înstrãinat. VedetI dumneavoastrã, arheologii au un sentiment exceptional. Sã trãiesti momentul în care sã pui mâna pe un obiect vechi de acum 2400 de ani, vã dati seama ce înseamnã asta? E ceva unic. Nu am stat sã mã gândesc dacã evenimentele de viata mea au avut sau nu legãturã cu superstitia care se leagã de descoperitorii de comori, dar mi-ati dat o idee pentru o viitoare carte. Oricum, sunt lucruri care nu s-au spus si care trebuie spuse. Si le voi spune într-o zi”, a fost mesajul profesoarei Doina Harnagea, prin care a lãsat sã se înteleagã cã, despre comoara de la Bunesti Averesti si tot tumultul generat de marea descoperire, încã nu s-a spus totul. Va urma.
