REPLICA REALITÃTII… “De ce te feresti în viatã, de aceea nu scapi”! Aceasta a fost reactia unei femei din Bistrita, participantã la emisiunea “Schimb de mame”, în momentul în care a aflat cã va ajunge în judetul Vaslui! Femeia pãrea consternatã numai la gândul cã va ajunge într-un judet, despre care, desi nu îl vãzuse niciodatã, avea o pãrere negativã. “Mi-am fãcut o idee foarte urâtã despre acest judet”, a sustinut Laura. Când a ajuns însã în satul Râsesti, comuna Drânceni, în casa mamei de schimb si a vãzut ce oameni gospodari si drãguti, ce casã frumoasã si ce copii bine educati, bistriteanca a exclamat: “Nu mã asteptam sã fie asa. Aveti cu ce vã mândri”, a spus aceasta. Familia Vârlan din satul Râsesti a reusit astfel ca, prin modul în care s-au comportat în emisiune, dar si prin prezentarea publicã a vietii lor obisnuite de zi cu zi, sã îmbunãtãteascã, mãcar un pic, imaginea unui judet întreg. “Nu existã pãdure fãrã uscãturi, dar asta nu înseamnã cã trebuie sã îi bãgãm pe toti în aceeasi oalã”, a fost concluzia perfectã a Doinitei, mama de nota 10, de la Vaslui.
Emisiunea “Schimb de mame” este una cu un public numeros, care prezintã viata de familie a românilor din diferite judete, asa cum este ea, necosmetizatã, cu bune si cu rele. Pânã acum, putini vasluieni s-au încumetat sã lase televiziunea sã le filmeze toate ungherele, însã, cel putin, cei care au fãcut-o de curând, familia Vârlan, din localitatea Râsesti, comuna Drânceni, i-au fãcut mândri pe locuitorii acestui judet. Mama de schimb, o tânãrã din Bistrita a afisat o dezamãgire totalã, în momentul în care a citit locul în care va ajunge: satul Râsesti, comuna Drânceni, judetul Vaslui. “De ce te feresti în viatã, de aceea nu scapi”, a exclamat, fãrã menajamente, bistriteanca Laura. Vasluienii care au privit emisiunea s-au simtit prost în fata acestei reactii, întrucât, iatã, fie si în acest context, aparent, minor, se adevereste imaginea proastã, pe care judetul Vaslui o are la nivel national. De aceea, curiozitatea de a vedea dacã “spaimele” femeii din Bistrita se vor adeveri sau nu la Vaslui, a fost cu atât mai mare.
O familie care i-a fãcut mândri pe vasluieni
Surprizã, însã! Când a ajuns la noua familie, Laura a început, încã din curte, sã fie foarte miratã de ceea ce gãseste: teren îngrijit, multe flori, o micã livadã, o casã cochetã, multe animale si foarte foarte multã curãtenie. “Ce frumos, e curat, e îngrijit”, repeta aceasta, tot inspectând locuinta. A venit apoi tatãl, Sandu Vârlan, dar si cei doi copii, Roxana si Robert, cu care mama de schimb a fãcut cunostintã. “Da, îmi place. Ne vom întelege. Ce copii educati”, a remarcat femeia, care pãrea sã se îndoiascã din ce în ce mai mult, de “convingerile” cu care venise la Vaslui. Mama Doinita Vârlan, în casa de la Bistrita, s-a purtat, de asemenea, frumos. Cu cuvinte bune, cu încurajãri si sfaturi, harnicã si decentã, Doinita i-a fãcut mândri pe vasluieni. Ea a arãtat astfel cã oamenii din acest judet sunt cu totul altfel decât si-i închipuie unii, care denigreazã zona fãrã niciun temei. La Râsesti, bistriteanca a recunoscut cã a rãmas impresionatã de tot ceea ce a gãsit. Tata Sandu, alãturi de Roxana si Robert, au fãcut-o pe mama de schimb sã se simtã ca acasã, au respectat-o si s-au amuzat împreunã cu ea de prãjitura ei care…n-a prea iesit sau de încercãrile stângace ale acesteia, de a învãta dansuri populare moldovenesti de la Roxana, fetita care este membrã a ansamblului “Plaiurile Prutului”. Concluzia a venit chiar în finalul întâlnirii, când, conform tiparului emisiunii, cele douã mame trebuie sã îsi împãrtãseascã pãrerile. “Nu mã asteptam sã fie asa. Aveti cu ce vã mândri. Îmi fãcuse o idee foarte urâtã despre acest judet”, a spus bistriteanca. “Nu existã pãdure fãrã uscãturi, dar asta nu înseamnã cã trebuie sã îi bãgãm pe toti în aceeasi oalã”, a fost concluzia perfectã a Doinitei, mama de nota 10, de la Vaslui.