FLOAREA DIN POIANÃ… Mãnãstirea Bujoreni, cunoscutã drept „Schitul Mãgarului”, este situatã la 20 de kilometri de Bârlad, si oricine ajunge aici se îndrãgosteste de pitorescul locului. Aici te unesti cu adevãrat cu Dumnezeu, fiindcã feeria peisajului te înaltã spre cer. Am plecat spre acest lãcas pe o ploaie mãruntã si rece, iar frigul ne pãtrunsese pânã la oase. Dar când am intrat în pãdurea de la Mãgarul si am ajuns în poiana unde se ridicã mândra mânãstire, a iesit soarele. Parcã primisem un semn cã avem calea deschisã cãtre cel mai cãutat duhovnic din zona Bârladului, pãrintele Euharist. Am întâlnit multi credinciosi care mi-au mãrturisit cã la duhovnicii din mãnãstirea Bujoreni, au gãsit alinare si cuvânt de învãtãturã în multe momente grele ale vietii. Multi oameni si-au gãsit duhovnicul aici, si prin mijlocirea lor au gãsit de la Dumnezeu puterea necesarã sã treacã prin necazurile si cumpenele vietii. Pe preotul staret l-am gãsit voios, si ne-a primit cu multã iubire, dornic sã împãrtãseascã din tainele spovedaniei si a Sfintei Împãrtãsanii, dar mai ales din misterul Învierii lui Hristos.
Istorioarele si legendele despre Mãnãstirea Mãgarului au fost transmise de-a lungul vremii din gurã-n gurã. Chiar în incinta mãnãstirii este amenajat un loc unde turistii pot sã le citeascã. Aici, în Mãnãstirea Bujoreni, este adãpostitã Icoana fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului, descoperitã în chip minunat, cu peste 400 de ani în urmã, în scorbura unui stejar ce se afla pe locul unde s-a ridicat, mai apoi, biserica. În anul 2002, monahul Euharist Micu, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti, este hirotonit ieromonah si numit staret al mãnãstirii. De atunci, eforturile de conservare si îmbogãtire a asezãmântului, monument istoric, au sporit. Mãnãstirea Bujoreni este astãzi consideratã cea mai mare mãnãstire de cãlugãri din judet, cu peste 40 de vietuitori si una dintre cele mai frumoase asezãri monahale din Episcopia Husilor. „Când am venit de la mãnãstirea <<Petru Vodã>> în 2002, în urma cererii Pãrintelui Ioachim cãtre Pãrintele Iustin, eram cinci cãlugãri, iar eu am fost investit staret al mãnãstirii, fiind hirotonisit aici. Lucrurile arãtau cu totul altfel atunci. Bisericuta avea o altã formã. Ne-am confruntat cu multe probleme, dar cu voia Domnului s-au rezolvat, si am ajuns sã avem acest lãcas minunat. Din 2004 am început sã ne extindem usor-usor, si astãzi am ajuns unde se vede acum”, a spus modest pãrintele staret Euharist.
Postul este dovada pe care i-o arãtãm lui Dumnezeu cã ne putem înfrâna
L-am întrebat pe pãrintele staret al Mãnãstirii Bujoreni, de ce este atât de important postul înaintea marii sãrbãtori a Învierii Domnului. O astfel de întrebare pare banalã în atmosfera spiritualã din Poiana Mãgarului, dar calm, pãrintele ne-a explicat: „Pãi vedeti, Dumnezeu, când l-a fãcut pe Adam, i-a dat toate roadele pãmântului, dar i-a arãtat merele din Pomul Rãului si Binelui, de care i-a spus sã nu se atingã. I-a spus, cu alte cuvinte, cã poate mânca din toate, dar din acestea nu. Dar Adam n-a ascultat si iatã cum aceastã neînfrânare a dus cãtre cãderea omului. De aceea trebuie sã tinem post, pentru a-i arãta lui Dumnezeu cã ne putem opri de la plãcerile vietii. Din punct de vedere medical dacã privim, toti medicii recomandã postul, datoritã efectului curativ asupra organismului, a echilibrãrii corpului nostru, dovedite stiintific. Crestinii trebuie sã înteleagã cã postul nu este o performantã, si nu trebuie luat ca o povarã. Dumnezeu a dat niste reguli pentru functionarea corpului nostru. Toate organele functioneazã dupã aceste legi, iar când omul se abate de la ele, se creeazã dezechilibrul. Nu poti avea o viatã normalã si sãnãtoasã decât mergând pe cãile date de Dumnezeu”. Acesta ne-a explicat în continuare de ce un bun crestin are nevoie de duhovnic: „Duhovnicul este cãlãuza Domnului pe pãmânt. Este cel pe care Dumnezeu l-a lãsat în locul lui printre oameni. Fiul, adicã Hristos, oricum ne vegheazã permanent, fiind cãlãuzã noastrã, în special prin legea constiintei. De asta este scris în Biblie cã Hristos le-a spus apostolilor: << Cine vã ascultã pe voi, pe mine mã ascultã, cine se leapãdã de voi, de mine se leapãdã>>. Mântuitorul le-a dat duhovnicilor puterea de a lega si a dezlega în special pãcatele oamenilor, pentru cã atunci când a suflat peste ei Duh Sfânt le-a zis, << Luati Duh Sfânt pentru a le ierta pãcatele >>, ceea ce înseamnã cã avem puterea de a ierta, fiind investiti de Dumnezeu, ca sã putem dezlega oamenii de absolut toate pãcatele pe care le-au sãvâsit!>>“, si-a început pledoaria duhovnicul de la Mãnãstirea Bujoreni.
Spovedania este al doilea Botez!
„Spovedania este un al doilea Botez. Usa tainelor este Botezul. Noi ca sã putem accede la celelalte taine, prima datã trebuie sã ne botezãm. Aceasta are efectul de ne spalã de toate pãcatele fãcute pânã atunci, inclusiv pãcatul strãmosesc si reparã firea umanã, primind Îndumnezeirea. Prin Taina Spovedaniei, efectul este acelasi. Prin ea ne spãlãm de toate pãcatele, de toate rãnile, fãrã sã rãmânã vreo cicatrice. Dacã un credincios nu merge la spovedit, este foarte greu ca el sã se mã ridice de acolo, de jos, unde îl duce pãcatul. Dar în momentul când s-a spovedit, mãrturisind pãcatul, atunci puterea acestuia este zero, deci nu mai are nicio putere asupra omului. Puterea credinciosului de a sãvârsi binele va fi extraordinar de mare, si trebuie pusã în practicã. În momentul în care omul se duce la duhovnic si spune <<Da, pãrinte, uite, am fãcut asta, asta, asta>>, lucruri de care nu este mândru, dar le mãrturiseste, se sterg de pe lista celui rãu, a celui mic si negru”, a spus preotul staret Euharist.
Evidenta pãcatelor noastre, tinutã de diavol, nu de Dumnezeu
Pãrintele staret Euharist a explicat, pe întelesul tuturor, cine tine evidenta pãcatelor noastre, si de ce trebuie sã ne spovedim. „Cel care tine evidenta pãcatelor nu este Dumnezeu, ci ãla mic si negru, care ne asteaptã din momentul botezului si ne îndeamnã sã facem pãcate. Si el are un zapis, o listã, pe care noteazã când si ce pãcat am sãvârsit. Le scrie pe toate! Omul, dupã ce trece în lumea cealaltã, va trebui sã treacã prin cele 24 de vãmi, unde sunt adunati o multime de draci ce corespund anumitor pãcate. Si atunci vezi adevãrata realitate, ce ai fãcut în viatã. Rãul, adicã pãcatele fãcute, vor trebui acoperite cu faptele bune fãcute în viatã. Dar este putin probabil ca sã fie acoperite prin pomeniri, milostenii, slujbe s.a.m.d, la câte rele face omul într-o viatã. De asta trebuie aleasã calea spovedaniei. Pentru cã în momentul în care omul mãrturiseste si îsi recunoaste sincer pãcatele, preotul, cu puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, le sterge, în mod automat, din zapisul dracilor. Când acestia vor zice la judecata omului ce-a fãcut, îngerul pãzitor le va spune cã <<astea au fost mãrturisite si iertate. Altele, dacã mai aveti!>>. Si atunci omul poate sã treacã mai departe cãtre Rai si Împãrãtia Cerurilor. Acesta este efectul extraordinar al spovedaniei asupra omului. Este într-adevãr o tainã cu bãtaie lungã. Îi deschide omului viata vesnicã. Nu se rezumã doar la lucrurile pãmântesti. Spovedania te reparã sufleteste pe pãmânt si îti deschide usa vesniciei si a Raiului”, concluzioneazã acesta.
Biserica este locul unde oamenii vin la Tatăl lor
SFATURI… Învãtãturile pãrintelui despre cum trebuie sã ne ferim de ispita cã biserica este un lucru demodat si nu trebuie sã-i trecem pragul, este una cât se poate de logicã. Iatã ce spune acesta despre înselãtoria pe care diavolul o pregãteste omului: „Trebuie sã ne gândim cã Mântuitorul a spus cã noi, preotii, suntem piatra de temelie a Bisericii sale. Hristos este capul Bisericii, nu vreun om, cum este Papa la catolici. Faptul cã uneori mai vedem preoti care schiopãteazã, asta nu înseamnã cã Biserica greseste! Este doar un om care greseste si care a cãzut în ispita patimilor, din cauza unei rânduilei, poate a lui Dumnezeu. Sunt oameni care nu mai merg la Bisericã, au repulsie fatã de aceasta. Am întâlnit si eu acest aspect. Repararea omului si Îndumnezeirea se fac prin cele Sapte Taine, din care face parte si Spovedania. Faptul cã unii oameni nu mai merg la Bisericã este iarãsi o pãcãlealã a celui mic si negru. Nu existã mântuire în afara Bisericii. Credinta fãrã fapte este moartã. Avem douã tipuri de credintã: cunoscãtoare – pe care o detin si dracii, iar a doua este credinta lucrãtoare. Oamenilor care spun <<Eu cred în Dumnezeu, dar nu vin la Bisericã>>, lor le apartine credinta cunoscãtoare, care nu te mântuieste. Sub nicio formã nu sunt credinciosi. Stiti cum trebuie tradusã relatia cu Dumnezeu? Gânditi-vã cã rugãciunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu însusi, prin Mântuitorul Hristos, este <<Tatãl Nostru>>. Dar stiti cã noi, când spunem <<Tatãl Nostru>> recunoastem din start, din primele cuvinte, douã lucruri extraordinar de mari? Primul, recunosc cã Dumnezeu mi-e tatã, iar al doilea, îmi recunosc calitatea de fiu sau fiicã a lui Dumnezeu. Ia spuneti, relatia pãrinti-copii, este una fireascã, nu? Si cu noi, în raportarea noastrã fatã de Dumnezeu, tot asa trebuie sã fie: fireascã, nu o povarã. Rugãciunea este discutia noastrã personalã cu Dumnezeu, ca de la fiu la pãrinte, iar mersul la Bisericã este asa cum zic <<mã duc sã mã întâlnesc cu Tata>>. Respectul si bunul simt, asta le datorãm Tatãlui Nostru. Revenind la spovedanie, aceasta este Taina care ne împacã si constiinta proprie, si cu Dumnezeu. Mã duc si îi mãrturisesc duhovnicului ce am fãcut, dar dupã iertare nu mã mai întorc la ce am fãcut, le sterg din minte. Cã mai schiopãtez, e firesc, nici Dumnezeu nu-i absurd, si El a zis cã de câte ori vom cãdea, ne va ridica si asa ne vom mântui. Ne iese El în întâmpinare si ne spune sã ne împãcãm prin spovedanie, dar unde? În Bisericã, ne spovedim, ne împãrtãsim, ne botezãm, ne cununãm, pentru cã este un loc sfintit, special fãcut pentru desfãsurarea Tainelor care îl Îndumnezeiesc pe om. De aia omul trebuie sã meargã la Bisericã, ca sã se întâlnescã cu Hristos. Numai asa se curãtã si se vindecã, dobândind astfel Împãrãtia Cerurilor, Vesnicia!”, a încheiat preotul staret Euharist.
„Când ne merge bine, uitãm de Dumnezeu”
ADEVÃR…”Duhovnicul multor vasluieni, din tarã si din Diasporã, preotul staret Euharist, a mai spus un mare adevãr, vorbind despre taina spovedaniei. „Lucrul pentru care se bat dracii este pierderea vietii de apoi. Adicã vesnicia, intrarea în Iad si nu în Rai. Pentru asta ei nu se chinuie sã ne facã rãu aici pe pãmânt, niciodatã. Întodeauna se folosesc de un siretlic, cãutând sã ne facã sã ne meargã foarte bine în viatã. Pentru cã atunci când ne merge foarte bine, uitãm de Dumnezeu. Si întotdeauna o problemã sau un necaz ne fac sã ne dãm seama cine suntem si cât de micã este viata omului. Ne dau averi, bogãtie, ne dau vremelnicie în loc de vesnicie. Rolul spovedaniei este acela de a vindeca în totalitate fiinta umanã si de a-i deschide vesnicia. Si asta o face doar duhovnicul! Destãinuind pãcatele noastre prietenilor, mamei, vecinilor, ne eliberãm de ele, dar rãmân scrise în cartea vietii si în zapisele dracilor. Firea noastrã nu este vindecatã, va recidiva. În momentul când te spovedesti preotului, firea omului se vindecã, nu mai recidiveazã, pentru cã este lucrarea lui Dumnezeu. El este singurul capabil sã vindece firea umanã. Doctorii te vindecã trupeste, dar nu si sufleteste. Doar Dumnezeu îti echilibreazã sufletul”, a mai spus duhovnicul de la mãnãstirea Bujoreni.
