ÎNGRIJORÃTOR…Cinci copii institutionalizati într-un centru din municipiul Vaslui au fost depistati cu tuberculozã latentã, în urma unui control efectuat în cadrul unui program national de depistare a acestei boli. Acestia nu au fost izolati, însã pentru a se face bine vor trebui sã urmeze o serie de recomandãri venite din partea personalului medical al SJU Vaslui.
Potrivit purtãtorului de cuvânt al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui, copiii trebuie sã urmeze o serie de recomandãri venite din partea personalului medical din cadrul Dispensarului TBC al Spitalului Judetean de Urgentã. “În cadrul programul national de screening pentru depistarea tuberculozei, derulat de Ministerul Sãnãtãtii, au fost testati aproximativ 250 de copii aflati în sistem rezidential la nivelul judetului Vaslui. Copiii depistati cu tuberculozã latentã vor trebui sã respecte anumite recomandãri primite din partea cadrelor medicale si vor fi reevaluati dupã o anumitã perioadã. Nu s-a impus izolarea copiilor, boala nefiind transmisibilã”, a declarat purtãtorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Câmpeanu. Anual, aproape 600 de copii sunt diagnosticati cu tuberculozã în România, majortatea provenind din familii cu statut socio-economic scãzut.
Amplu program de screening pentru tuberculozã, în urmãtorii cinci ani
Pentru a tine sub control evolutia acestei boli, Ministerul Sãnãtãtii deruleazã cel mai amplu program de screening pentru tuberculozã, la nivel national. Proiectul are o perioadã de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) si este axat pe prevenirea, screeningul si diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup tintã de 75.010 persoane la nivel national, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunitãti rurale, persoane fãrã adãpost, persoane care suferã de dependentã de alcool, droguri sau alte substante toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.