- Advertisement -
ULTIMA ORA… Marian Rădoi, de 39 de ani, luptător K1 și antrenor la Fight Club Titans 2020 din Bârlad, a fost transferat de urgență astăzi, în jurul orelor 13.30, la Spitalul Bagdasar din București, la solictarea familiei. El a solicitat externarea la cerere din sitalul barladean. Rănile suferite în urma atacului sălbatic de aseară, au determinat apropiații să solicite specialiștilor de la spitalul bucureștean să îl primească pe Marian Rădoi . Acesta are fracturată gamba dreaptă (ambele oase), are o mână ruptă, traumatism cranio cerebral, cranio facial, plagă contuză occipitală, traumatism abdominal sever. Acesta a reușit să-și revină după operație, fiind conștient și stabil, iar polițiștii i-au luat deja o declarație, până la plecarea spre București. Marian Rădoi le-a spus oamenilor că n-a apucat să vadă cine l-a bătut, deoarece a fost lovit direct în față și a căzut inconștient la pământ. Poliția Bârlad și Poliția Locală din localitate, monitorizează atent zona unde locuiește familia sportivului, pentru ca cei care l-au atacat să nu revină și să-i atace și familia.
Vă reamintim că aseară, în jurul orelor 22. 45, la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului „Elena Beldiman” a ajuns cu Ambulanta Marian Rădoi, de 39 de ani, cunoscut luptător K1 și antrenor la Fight Club Titans 2020 din localitate. Sportivul era bătut în ultimul hal, el declarând medicilor de la Urgențe că a fost atacat în fața blocului de șapte indivizi. Marian Rădoi este ginerele fostului director de la Poliția Locală Bârlad, Vasile Radoi.
- Advertisement -