DUPã GRATII…Eliberat de magistrati din arest preventiv dupã ce a fost prins cu arme de foc, munitie si o cantitate impresionantã de bani asupra sa, americanul pistolar s-a întors dupã gratii. Încurajat dupã ce a fost arestat si apoi eliberat pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, Florinel Olaru ajunge din nou în arest preventiv pentru amenintare si, zilele trecute, a încercat sã scape de arest. De data asta, magistratii Tribunalului Vaslui au respins cererea si au decis prelungirea mandatului de arestare. Initial, Olaru a ajuns pe mâna oamenilor legii dupã ce a fost denuntat de un bãrbat din Lacul Babei cu care intrase în conflict. În urma perchezitiilor, politistii au descoperit asupra bãrbatului de 51 de ani un pistol de 9 mm, 150 de cartuse de acelasi calibru si alte 380 de cartuse de diferite calibre. De asemenea, au fost descoperite douã valize speciale pentru arme si o geantã cu aproximativ 200.000 de lei cash.
Pentru americanul pistolar de la Lacul Babei, legile din România nu înseamnã mare lucru. Arestat dupã ce a fost prins cu arme, bani si munitie asupra sa, Florinel Olaru a fost lãsat sub control judiciar cu interdictia de a pãrãsi limita judetelor Vaslui si Iasi. Americanul a uitat de celelalte obligatii ale mãsurii privative de libertate si, înn urmã cu mai bine de o lunã, a fost prins la volan, chiar dacã avea permisul suspendat. De asemenea, pe numele acestuia exista si o plângere de amenintare înregistratã la politia vasluianã. Surse judiciare vorbesc despre faptul cã o parte dintre autoturismele americanului au fost aduse în curtea unui bãrbat din Munteni. Acesta ar fi trebuit sã primeascã o sumã de bani pentru cã i-a permis lui Olaru sã-si lase masinile pe propritatea lui si le-a avut grija. Numai cã, în momentul în care a fost vorba sã-si achite datoria, americanul ar fi trecut la amenintãri. Astfel, Olaru a ajuns în atentia politistilor cu un nou dosar penal. A fost dus în fata magistratilor si, pe numele acestuia, a fost emis un nou mandat de arestare. Încurajat de primul „succes” dupã ce a fost lãsat sub control judiciar, Olaru si-a încercat, din nou, norocul, în fata judecãtorilor vasluieni. Numai cã, de data asta, instanta a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o mãsurã mai usoarã privativã de libertate. De când a venit pe plaiurile vasluiene, Olaru a reusit doar sã-si instaleze o rulotã tractatã pe o bucatã de teren din localitatea Lacul Babei, comuna Bogdana. A fost arestat preventiv în luna septembrie a anului trecut dupã ce a fost denuntat de cãtre un bãrbat din localitate cu care acesta intrase în conflict. În urma perchezitiilor efectuate în douã dintre cele patru masini si o rulotã aduse de Florin Olaru din Statele Unite, oamenii legii au descoperit peste 150 de cartuse de pistol calibrul 9 mm si alte peste 380 de cartuse de diferite calibre si pentru diverse arme, automate sau semiautomate. De asemenea, au fost descoperite, pe lângã o sumã apreciabilã de bani, douã cutii pentru arme, dar care erau goale, plus douã cutite militare si douã veste de luptã. Pe lângã perioada scurtã petrecutã în Arad, înainte de a-si cãuta linistea în localitatea Lacul Babei, Florin Olaru a vizitat, de câteva ori, Republica Moldova si Ucraina. Coincidentã sau nu, în urma perchezitiilor efectuate de oamenii legii au fost descoperite si douã valize speciale pentru arme. Astfel, existã si posibilitatea ca americanul de 51 de ani sã-si fi vândut o parte din arsenal peste granitã, în conditiile în care nu a reusit sã-si gãseascã clienti în tarã.