LUPTÃTORI… Doi tineri din Vaslui ne aratã tuturor cã în viatã poti face orice îti place, dacã ai ambitie si determinare. Georgiana si Gigel cãlãtoresc în tarã si strãinãtate, practicã diverse sporturi, cîstigã premii si sunt foarte apreciati la locul de muncã. Toate astea în ciuda a douã accidente pe care le-au suferit în urmã cu mai multi ani si care i-au tintuit în scaune cu rotile. si nu doar cã au trecut peste aceste întâmplãri nefericite, ba mai mult, au gãsit suficiente resurse încât sã-i ridice, din punct de vedere mental, si pe altii, aflati în aceeasi situatie dificilã. Dupã mai multi ani petrecuti la o fundatie de lângã Bucuresti, destinatã persoanelor cu dizabilitãti, Georgiana si Gigel s-au stabilit la Vaslui, unde si-au format o familie. La început nu le-a fost deloc usor, pentru cã, spun ei, comunitatea era foarte putin pregãtitã sã aibã de-a face cu persoane aflate în scaune cu rotile. Drept dovadã, toate CV-urile le erau respinse imediat cum dãdeau ochii cu angajatorii. Mai toti se grãbeau sã punã etichete, sã le spunã cã nu se vor putea achita de sarcini, chiar dacã era vorba de muncã la birou. Dupã aproape douã luni de cãutãri si frãmântãri, când credeau cã nimic bun nu avea sã le rezerve viitorul în acest colt de tarã, Georgiana si Gigel au primit o sansã din partea conducerii DGASPC, care i-a angajat . Dupã 12 ani de la stabilirea lor în Vaslui, o echipã a ziarului Vremea Nouã a stat de vorbã cu ei, pentru a afla cum se vede orasul nostru din perspectiva a douã persoane aflate în fotolii rulante.
În judetul Vaslui sunt în jur de 18.000 de persoane cu dizabilitãti. Pentru toti acesti oameni, cumpãratul unei pâini, un examen medical, o durere de mãsea, vizionatul unui film la cinema sau o plimbare prin centrul orasului sunt adevãrate chinuri. Multe dintre aceste persoane au reusit însã sã treacã peste aceste probleme bazându-se doar pe un psihic puternic, dar si cu sprijinul celor apropiati. În vârstã de 37 de ani, Georgiana Epure se numãrã printre aceste cazuri fericite, care vãd viata la fel de frumoasã ca înainte de marea cumpãnã care i-a fost datã sã o treacã. “La 21 ani, când eram în anul doi de facultate, am suferit un accident rutier în judetul Iasi, în urma cãruia mi s-a pus diagnosticul de traumatism vertebro-medular. O perioadã mi-a fost foarte greu, dar familia si prietenii mi-au fost alãturi. Mama a stat cu mine zi de zi si m-a ajutat sã termin facultatea. Apoi, la scurt timp dupã terminarea facultãtii m-am angajat la Fundatia Motivation Romania , fundatie care se adreseazã în special persoanelor utilizatoare de fotolii rulante, care au avut un accident, si care au nevoie sã învete sã aibã o viatã activã si independentã, chiar si asa, folosind un fotoliu rulant. Acolo, vãzând o multime de persoane ca mine, care fugeau dintr-un loc în altul, care erau mereu active, am început sã vãd altfel lucrurile. Am învãtat sã manevrez fotoliul rulant, sã învãt tehnicile de transfer. Nu a fost deloc usor! Prima datã am cãzut, dar a doua oarã am reusit… si tot asa! Am învãtat sã mã descurc singurã, sã duc o viatã absolut normalã”, a povestit Georgiana. La fundatie l-a cunoscut pe cel care avea sã-i devinã suflet pereche – Gigel, în vârstã de 36 de ani, de loc din Focsani. “Am acelasi diagnostic: traumatism vertebro medular. Pe la vârsta de 12 ani, am sãpat în malul unui râu, care s-a prãbusit peste mine. Fiind copil, am fost prins într-o pozitie mai ciudatã, mi s-a fracturat coloana vertebralã. Prin anii ’94-’95 am aflat de aceastã fundatie Motivation Romania, însã abia prin ’99 am reusit sã lucrez în cadrul acesteia, ca instructor pentru persoanele în fotoliu rulant, care aveau nevoie sã învete cum sã se descurce singure. Prin exemplu nostru, le arãtam cum sã procedeze, cum sã se ridice din pat, cum sã se transfere pe dus, cum sã se urce în masinã, adicã cum pot avea o viatã activã, chiar dacã sunt într-un fotoliu rulant”, a povestit Gigel.
“Se uitau ciudat la noi, parcã întrebându-ne <voi vreti sã munciti?>“
Munca cu o persoanã care a suferit un traumatism în urmã cãruia a rãmas paralizatã nu e deloc usoarã. Depresia si dorinta de izolare sunt doar douã dintre barierele care se instaleazã în minte si care face viata cu adevãrat un calvar. “Când se întâmplã accidentul, în primele sãptãmâni, chiar luni, esti cu moralul la pãmânt. Pânã te înveti cu ideea, dureazã putin. si noi fãceam vizite în spital si le ridicam moralul, le spuneam <trebuie sã luptati, nu se terminã viata aici>. Am învãtat foarte multe lucruri acolo, ne plãcea ceea ce fãceam, dar în acelasi timp ne doream o viatã personalã” ,îsi aminteste Georgiana. A fost momentul când cei doi au decis sã încerce si altceva si anume sã întemeieze o familie. “Asa ne-am hotãrât sã ne mutãm în orasul meu natal, Vaslui, sã ne cãutãm de muncã si sã ne cãsãtorim, ca sã ne întemeiem o familie si sã avem o viatã normalã. Am depus CV-uri la aproape toate firmele din oras, ne-am înscris si la AJOFM, dar a fost destul de greu pânã am reusit sã ne angajãm…”, ne-a mai spus Georgiana. “Se uitau ciudat la noi, parcã întrebându-ne <voi vreti sã munciti?>. Lumea era destul de reticentã. Douã întâmplãri de atunci mi-au rãmas în minte. Era un post de dispecer taxi, am ajuns în zona unde era firma si am vãzut cã trebuia sã cobor pe o scarã rotundã. Nu am avut de ales si am plecat. A doua întâmplare a fost la o firmã de constructii, când am ajuns acolo, am zis <am venit pentru postul cutare>. Am simtit asa o ostilitate, mi-au zis cã postul se ocupase… Când vezi asa ceva, nu ai ce face, te dai la o parte”, adaugã Gigel. Salvarea celor doi a venit de la Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui, institutie care i-a angajat pe amândoi. “La DGASPC a apãrut speranta noastrã. Dacã nu era domnul director, nu stiu unde eram acum si ce fãceam. A fost ca o razã de soare pentru noi, toatã viata o sã-i fim recunoscãtori.Dacã toate institutiile din tarã ar angaja persoane cu dizabilitãti, cred cã s-ar mai schimba si mentalitãtile”, spune Gigel.
Campion national la maraton
Pe lângã activitãtile zilnice, cei doi practicã si foarte mult sport. De altfel, Gigel este si campion national dupã ce în urmã cu trei ani, cu ajutorul unei biciclete special construite, a terminat pe primul loc un maraton de 42 de kilometri. “La Fundatia Motivation Romania am început sã practic baschetul, tenisul de masã, tenisul de camp si atletismul. În perioada aceea, am fost campion national de atletism. Dacã ar fi sã vorbim de o pasiune comunã, aceea este cãlãtoria. Ne place foarte mult sã cãlãtorim. Preferãm marea pentru cã este mult mai accesibilã pentru noi. Dacã în strãinãtate oriunde te-ai duce, totul este accesibil utilizatorilor de fotolii rulante, nu acelasi lucru putem spune si despre tara noastrã. Din pãcate, mai este foarte mult de lucru la acest capitol”, este de pãrere Gigel.
Directorul DGASPC Vaslui: “Sunt foarte muncitori, foarte sociabili si deschisi”
Autoritãtile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati, au obligatia de a angaja persoane cu dizabilitãti, într-un procent de cel putin 4% din numãrul total de angajati. În mãsura în care aceste institutii nu angajeazã persoane cu handicap, cu respectarea limitei minime prevãzute de lege, acestia pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre urmãtoarele obligatii: sã plãteascã lunar cãtre bugetul de stat o sumã reprezentând 50% din salariul de bazã minim brut pe tarã înmultit cu numãrul de locuri de muncã în care nu au angajat persoane cu handicap; sã achizitioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitãtile protejate autorizate, pe bazã de parteneriat, în sumã echivalentã cu suma datoratã la bugetul de stat. În acest context, DGASPC Vaslui a acceptat sã-i angajeze pe Georgiana si Gigel. “Noi nu ne putem încadra cu totul, pentru cã avem o problemã: avem în jur 1500 de asistenti maternali, astfel cã, desi avem 42 de persoane cu dizabilitãti angajate, ajungem sã si plãtim. În ultimii ani, lumea si-a mai schimbat atitudinea fatã persoanele cu dizabilitãti si au început sã-i mai angajeze. La noi, Georgiana si Gigel sunt singurii imobilizati în fotoliu rulant, dar asta nu înseamnã cã-i menajãm. Sunt foarte muncitori, foarte sociabili si deschisi. Când au venit la noi, nu erau cãsãtoriti. Au fãcut nunta aici, în Vaslui, au fost multi colegi, inclusiv din cei de la fundatia la care lucraserã înainte. O asa atmoferã incredibilã a fost la nunta lor, s-a dansat în scaun cu rotile de nu vã puteti imagina. Nu stiu dacã v-au zis, dar sunt niste oameni foarte activi, fac sport, joacã baschet, fac atletism. El este foarte bun mecanic în ajustarea scaunelor cu rotile”, a povestit directorul directorul DGASPC, Ionel Armeanu-stefãnicã. La momentul actual, în evidentele DGASPC figureazã un numãr de 18.100 de persoane cu dizabilitãti neinstitutionalizate, din care 15.882 persoane adulte (gradul I- 6.334, gradul II- 8.126, grad III- 1.381, grad IV- 41) si 2.218 copii (gradul I -1.245, gradul II- 318, gradul III- 587, gradul IV-68). Din totalul adultilor, 551 de persoane sunt încadrate în muncã. În cadrul Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui sunt angajate 42 de persoane cu dizabilitãti, din care 3 cu gradul grav, 35 cu gradul accentuat si 4 cu gradul mediu.
