CULTURÃ… Profesorul Dan Ravaru îsi încheie periplul prin istoria care a marcat crearea României Mari. De curând a iesit de sub tipar ultima carte dedicatã celor 100 de ani de la Unirea din 1 decembrie 1918: “Alba Iulia, Budapesta, Trianon”. Este al saselea volum, dupã “Revenirea Bucovinei la România”, “De Suntâmãria Mare / S-a stârnit mobilizare”, “Urcã trenul spre Ardeal / Încãrcat cu militari”, “Pe aici nu se trece / Asa-i al nost’ consemn” si “Revenirea Basarabiei la vatra strãbunã”.
Cartea este structuratã în 17capitole menite sã explice ultima parte a Marii Uniri: “Rememorãri”, “Transilvania”, “Lupta nationalã”, “Unirea”, “Preliminarii”, “Convocarea”, “Adunarea”, “Rãsunete si implicãri”, “Din nou la luptã”, “Deocamdatã, Clujul”, “Peste Apuseni”, “La malul Tisei”, “Bãtãliile Tisei”, “Budapesta”, “Rãsãritul”, “Aproape pace”, “Tratatele”. “Cu lucrarea de fatã închei un ciclu dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Desigur, si titlul, si anii pot fi contestati, totusi aceastã jalonare în timp rãmâne cea mai temeinicã si are, încã, cea mai puternicã rezonantã în spiritul national românesc. Când, în urmã cu aproximativ 40 ani, efectuam cercetãri si culegeri de folclor pe Valea Tutovei, amintirea Primului Rãzboi Mondial, cu tot cortegiul sãu de suferinte, dar si de mari izbânzi, era încã vie, cel putin pentru o anumitã categorie de vârstã. Erau intonate vechi cântece patriotice pentru care, în perioada ’50, fãceai ani grei de închisoare, mi se arãtau fotografii vechi, fostii combatanti îsi aminteau, uneori cu lacrimi în ochi, de camarazii din transee. În povestirile lor erau pomeniti marii combatanti si conducãtorii de pe atunci ai tãrii, ba chiar ofiterii francezi care ne-au ajutat sã reorganizãm armata si care au stiut sã se apropie si de soldatii care le-au pãstrat amintirea. Toate acestea le retrãim pe fondul celor aflate de la bunicii mei si regãsite în cãrtile serioase scrise în perioada interbelicã, reluate partial astãzi”, povesteste profesorul Dan Ravaru în prefata cãrtii “Alba Iulia, Budapesta, Trianon”.
“Am cãutat sã popularizez profiluri umane si fapte, din pãcate mai putin cunoscute publicului larg”
De asemenea, acesta a precizat cã “am retrãit perioada “marelui istoric” Roller, dupã care, în perioada 1016-1919, noi am dus rãzboaie imperialiste, de cotropire a unor teritorii strãine (Basarabia, Bucovina si Transilvania). Nici astãzi nu ducem lipsã de astfel de falsificatori ai trecutului, mai discreti, mai subtili, mai “europeni”, dar tot descendenti nocivi de-ai lui Roller. În numele unor adevãruri stiute doar de ei, transformã tot ceea ce a fost frumos si înãltãtor în istoria noastrã în mituri lipsite de veridicitate, care ar ascunde “defecte si pãcate nationale”. O vreme au tãcut, acum, dupã ce a trecut festivismul Centenarului, au prins iarãsi glas. Am folosit termenul “festivism”, cred eu, pe deplin justificat. A face spectacol si defilãri fãrã a recurge la resorturile sufletesti, fãrã a crea o trãire colectivã la cei 100 de ani, meritã acest calificativ. Remarcabilã, însã, a fost o initiativã editorialã privind tipãrirea a 100 de cãrti legate de aceastã cea mai mare sãrbãtoare a poporului nostru, o floare naturalã în buchetul celor mai artificiale. În rândurile ce urmeazã m-am concentrat asupra Transilvaniei consideratã, pe drept cuvânt, vatrã a neamului românesc. În primul rând, aici a avut loc, în cea mai mare parte, procesul de romanizare care a stat la baza formãrii poporului român si a limbii sale. Tot de aici au “roit” românii care, aflati sub stãpânire strãinã, au reusit, împreunã cu alti frati ai lor, sã întemeieze Moldova si Tara Româneascã. Nu-mi arog originalitatea celor expuse aici când mã refer la continutul lor. Am cãutat sã popularizez profiluri umane si fapte, din pãcate mai putin cunoscute publicului larg. Cunostintele acestea despre un trecut pe care-l consider glorios si demn de respect le-am trecut prin filtrele sufletesti, al meu si al sotiei mele, Cleopatra, fãrã de care nu as fi putut realiza cele sase lucrãri despre Unire”.
