PROIECT.. Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã supune dezbaterii publice Procedura privind organizarea Registrului entitãtilor sau unitãtilor de cult pentru care se acordã deduceri fiscale. Înscrierea în registru se solicitã de cãtre entitatea/unitatea de cult, prin depunerea formularului 163 „Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entitãtilor/unitãtilor de cult pentru care se acordã deduceri fiscale. Asta înseamnã cã Fiscul va putea controla, de acum încolo, toate sumele înregistrate de bisericile din judetul Vaslui, în cazul în care solicitã deduceri de la stat.
În acest segment, se înscriu si ONG-urile din judet, care pot primi sponsorizãri, altfel nu vor putea primi acele finantãri. Entitatea (ONG) sau unitatea de cult se înscrie în registru dacã, la data depunerii cererii, îndeplinește cumulativ urmãtoarele conditii: a) desfãsoarã activitatea în domeniul pentru care a fost constituitã; b) a îndeplinit toate obligatiile fiscale declarative prevãzute de lege; c) nu are obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; d) a depus situatiile financiare anuale, prevãzute de lege; e) nu a fost declaratã inactivã, potrivit art.92 din Codul de procedurã fiscalã. Cererea se completeazã cu ajutorul aplicatiei informatice afisatã pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscalã si se depune prin mijloace electronice de transmitere la distantã. Împreunã cu cererea, entitatea sau unitatea de cult depune si certificatele de atestare fiscalã eliberate de organele fiscale locale, în a cãror evidentã aceasta este înregistratã ca plãtitor de impozite si taxe locale. Fiscul va solutiona cererile în termen de 10 zile de la depunere. Registrul va cuprinde urmãtoarele informații: a) denumirea entitãtii/unitãtii de cult; b) codul de identificare fiscalã; c) adresa domiciliului fiscal; d) data înscrierii în registru; e) data radierii din registru; f) informatii privind înscrierile si radierile în/din registru, anuntã conducerea AJFP Vaslui. Registrul va fi public, potrivit legii, si se va afisa pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscalã, la adresa www.anaf.ro/Informatii publice. În judetul Vaslui sunt peste 300 de biserici si ONG-uri.