DIN MUNCÃ SI PASIUNE… Neculai Apostol este unul dintre învãtãtorii care fac cinste învãtãmântului vasluian. În timp ce tot mai multe cadre didactice fug de mediul rural, acesta a ales sã rãmânã pe meleagurile natale, în comuna Suletea, pentru a-si face meseria cu drag. Ba mai mult, s-a încumetat sã studieze istoria locului, sã o transpunã în paginile unei mongrafii si sã o predea elevilor în cadrul unui optional adaptat întelegerii lor. În 2012, împreunã cu profesorul de istorie Gheorghe Gherghe, a publicat cartea “Fedesti. Oameni si locuri”, a tranfsormat-o apoi într-un manual, însotit de o parte aplicativã, adicã un caiet cu exercitii pentru elevi. Proiectul învãtãtorului a ajuns si la Administratia Prezidentialã, care si-a exprimat intentia de a-l include în proiectul “România curatã”. Mai multe despre acest “Domn Trandafir” al Vasluiului, cititi în rândurile urmãtoare.
Ideea învãtãtorului de a realiza un studiu despre satul natal a apãrut în 2011. “Fãrã sã am vreo legãturã cu acest domeniu, mi-am zis sã scriu un articol despre istoria satului Fedesti pe care sã-l public ulterior într-o revistã. Tatãl meu tot învãtãtor a fost si s-a ocupat de trecutul satului Fedesti, a participat la niste cercetãri arheologice, iar toate mãrturiile le-a adunat într-un dosar pe care eu l-am pãstrat. M-am întâlnit pe profesorul de istorie Gheorghe Gherghe si i-am cerut ajutorul, a rãspuns pozitiv, dar concret nu stiam ce va iesi. M-a trimis la arhive, la bibliotecã, am început sã intru în mai amãnunt în istoria satului. La putin timp dupã asta, am descoprit cã scoala din Fedesti împlinea 100 ani în 2012. Ne-am mobilizat ca sã marcãm cum se cuvine evenimentul, sã scoatem o carte despre centenarul scolii. A fost o muncã formidabilã, pentru cã am redus-o de la un an la patru luni. Cu sprijinul prietenilor si al autoritãtilor, am reusit sã tipãrim cartea “Fedesti, oameni si locuri” si pe care am lansat-o în cadrul unui simpozion cu invitati de seamã ai judetului”, a povestit învãtãtorul.
<Fedesti, sat românesc milenar>, optionalul care îi învatã pe elevii din sat istoria locului
Apoi, cadrului didactic i-a venit ideea de a le preda elevilor istoria satului lor. “Functionam la Suletea, ca învãtãtor, dar nu puteam sã aplic acolo, pentru cã studiul nu era despre Suletea, ci despre Fedesti. Îmi doream sã valorific ceea ce fãcusem si asa am ajuns sã tin un optional claselor a III-a si a IV-a, cã ei învatã simultan. Se numeste <Fedesti, sat românesc milenar>, iar în afarã de textele pe care le-am creat tocmai ca sã fie o oportunitate de valorificare a documentelor si a informatiilor, m-am ocupat sã fac si material didactic (planse tematice, harta sitului arheologic, cu detalii la fiecare). Pe lângã manual, am fãcut si un caiet cu exercitii pentru elevi. Este însã doar o pãrticicã din lucrarea care contine toatã documentatia necesarã (programe scolare, planificare calendaristicã, absolut tot). Ce m-a determinat sã fac asta? În primul rând pentru cã eu sunt fedestean la origine si stiam cã satul nu este cunoscut cum trebuie nici printre copii. Apoi, a fost si un eveniment neplãcut cu un an înainte, cu un coleg si un elev, care s-a soldat cu o campanie de presã zdravãnã, ce ne-a pus la pãmânt. A fost titratã drept <Profesorii bãtusi>, o experientã grea pentru noi. Cred cã si asta m-a motivat. Copiilor le place, pentru cã e altceva, e ancorat în realitate. Am fãcut cu ei deplasãri în jurul satului, am fãcut si fotografii, le-am pus într-un album si îl au ca amintire”, a explicat învãtãtorul.
Proiectul învãtãtorului Neculai Apostol, cãutat de Administratia Prezidentialã
Initiativa acestuia a ajuns si la urechile consilierului prezidential Sandra Pralong. “M-au sunat de la Administratia Prezidentialã pentru a le trimite o descriere a proiectului meu. Sigur cã, în astfel de cazuri, ar fi fost nevoie de o descriere mai elaboratã, însã nu a fost timp. Am încropit ceva si le-am trimis, oricum pe ei îi intereseazã dovezile, nu vorbele. Mi s-a spus atunci cã doresc sã evalueze proiectul meu în proiectul “România educatã”, dar nu pot sã dau detalii de niciun fel dacã a trecut sau nu, nu stiu criteriile lor. Dimitrie Gusti, pe vremea lui, a dorit tocmai asemenea proiecte să fie îndeplinite. Spunea <cunoasterea istoriei nationale trebuie sã aibã la bazã cunoasterea istoriei satelor>. Administratia Prezidentialã a aflat de proiectul meu prin prisma legãturii mele cu Sanda Budis, mama consilierului prezidential Sandra Pralong. Sanda Budis este fiica unui general român care a plecat din tarã în timpul anilor ’70 în Elvetia. S-a întors în anii ’90 si a demarat un proiect prin care numerosi tineri din zona Moldovei au beneficiat de stagii de pregãtire, care îi punea în legãturã cu modul în care se face agricultura în Elvetia. Printre acei tineri, m-am numãrat si eu. Sapte veri am fost în Elvetia, la o fermã, unde dincolo de câstigul financiar, am avut si o experientã foarte frumoasã, am vãzut o altã societate, o altã lumea”, si-a amintit cadrul didactic.
Cuza, fugar în pãdurea Fedestilor
Cartea “Fedesti, oameni si locuri” contine numeroase povestiri si documente despre locuitorii si personalitãtile care au marcat istoria satului sau a tãrii. Una dintre acestea este despre cum a ajuns Alexandru Ioan Cuza sã fie fugar în pãdurea Fedestilor. O redãm întocmai: “Cuza a fost cel mai bun domnitor. El a fãcut toate bunãtãtile în tara noastrã: a desrobit robii, a slobozit mosiile ridicând ponturile (munca în jumãtate la boieri); mosiile cãlugãresti care erau stãpânite în pustiu de greci, le-au luat la stat; mãsurile care pânã la el erau false, le-a fãcut drepte. Oca a fãcut-o de patru lire, iar banita de 12 ocã vechi. A fãcut sosele si poduri, chiar si podul de la pescãrie, din târgul Bârladului, tot el l-a tocmit. A fãcut biserici si scoli pentru învãtãturã. Cuza e al doilea în fapte, dupã stefan vodã cel sfânt. Cuza era milostiv si mare fãcãtor de bine. Ajuta pe vãduve si pe nevoiasi si cel ce alerga la dânsul gãsea totdeauna ajutorintã. Pomeni a fãcut si pe aici în tifu, cãci pe aici trecea când mergea la Banca, la Iordache Lambrino, la Fedesti, la Scarlat Lambrino si la Stoisesti, la Scarlat Mavrogheni, cu cari era neam. Eram fecior în casã la Scarlat Lambrino si îl cunosc bine pe Cuza. Într-o vreme, domnitorul Mihalache Sturza urmãrea pe Cuza, pe Scarlat si Iordache Lambrino si pe Toader Rîscanu. Ei au stat ascunsi mai bine de douã luni în pãdurea Fedestilor si eu le cãram mâncare. Domnitorul vrea sã-i prindã cu orice pret, pentru cã ei, împreunã cu Scarlat Mavrogheni si cu alti boieri, vrând sã-l schimbe pe domn, stârneau tulburãri în tarã. Era pe vremea harbujilor. Cuza, Iordache Lambrino, Scarlat Lambrino si Scarlat Mavrogheni, pleacã spre Hulm si Grajduri, mosiile lui Toader Rîscanu. De la Grajduri, cu totii pornesc la Iasi, sã stârneascã bucluc ca sã poatã schimba pe domnitor. Toader Rîscanu a tãiet ștreangurile cailor înaintasi de la trãsura lui Vodã, si apoi au fugit iar la Grajduri. Vodã trimite îndatã oaste sã-i prindã si cu mare greu au putut scãpa, sub grajd, în gunoiul cailor De aici am plecat cu totii, cu trãsura mânatã de surugii cãlãri, la Fedesti, unde au stat dositi în pãdure, peste douã luni. De aici nu stiu încotro s-au dus. Nu peste mult s-a fãcut Unirea, si Cuza a iesit, la sorti, sã fie domn. Mândrã sãrbãtoare a fost atunci în toatã tara! Ori încotro te întorceai auzeai cântând Hora unirei si toti jucau si se veseleau”, paragraf apãrut în cartea „Cuza-Vodã în traditia popularã”, V. Adãscãlitei, Ed. Eminescu, 1970.
